Liga 1

Clauză de siguranţă » Chiajna e în criză, dar postul lui Ilie Stan e salvat de contractul "beton"

Articol de Iulian Pavel  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ilie Stan are în contract o clauză de 200.000 de euro în cazul în care primarul Mircea Minea îl va da afară pînă la finalul sezonului, iar antrenorul e decis să încheie campionatul pe banca Chiajnei


În ultimele nouă meciuri, ilfovenii au obţinut doar trei puncte, după trei remize şi şase înfrîngeri. Echipa se află la doar un punct deasupra zonei retrogradării, dar în cazul în care Viitorul va obţine cel puţin un egal în meciul de astăzi cu CSMS, Concordia va ajunge pe poziţie de "matineu".

Cu toate că echipa este într-o criză profundă, tehnicianul Ilie Stan are poziţia asigurată. În contractul semnat la începerea sezonului, fostul tehnician al Stelei a trecut suma de 200.000 de euro pe care primarul Mircea Minea va trebui să i-o achite în cazul în care nu îl va lăsa să termine sezonul şi îl va da afară.

Managerul sportiv Petre Marin susţine că staff-ul tehnic va analiza situaţia echipei şi în cursul acestei săptămîni se va lua o decizie finală în ceea ce priveşte viitorul ilfovenilor.


"Vom analiza situaţia şi vom stabili ce e de făcut în acest final de sezon. Momentan nu cred că se pune problema plecării lui Ilie Stan"
Petre Marin, manager sportiv Chiajna

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.