International   •   Stranieri   •   AL AIN

VIDEO Încă o mărire! » Rădoi are pe masă prelungirea contractului cu Al Ain după ultimele supergoluri

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 15 aprilie 2013

Mirel Rădoi a marcat două goluri spectaculoase cu Al Ittihad, 3-1, şi a primit o ofertă de prelungire a contractului cu Al Ain.

La 32 de ani, Mirel Rădoi se simte excelent în Emirate. Se pregăteşte, alături de Cosmin Olăroiu, de al doilea titlu consecutiv cu Al Ain, care are 11 puncte avans cînd mai sînt doar 5 etape. Ieri, fostul stelist a punctat primul în minutul 33 dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, şutînd peste portarul neatent.



Apoi, la 1-1, a înscris tot cu un lob, din interiorul careului (47). Al Ain a învins la Al Ittihad Kalba, 3-1. Nu e o premieră pentru Rădoi în Golful Persic. Mai are un hat-trick la Al Ain şi două "duble" la Al Hilal, în Arabia Saudită.



Conform Adevărul, la finalul meciului şeicii i-au propus prelungirea contractului scadent în vară. Mijlocaşul lui Al Ain ar urma să mai rămînă încă doi ani în Emirate şi să cîştige 3 milioane de euro pe an, cu 300.000 peste salariul actual.



Salariul lui Rădoi în Arabia

An: Club Sumă

2009: Al Hilal (Arabia Saudită) 1,4*

2010: Al Hilal (Arabia Saudită) 1,7

2011: Al Ain (Emirate) 2,3

2012: Al Ain (Emirate) 2,7

* Sumele sînt exprimate în milioane de euro



Top 5 jucători români

1. Mirel Rădoi Al Ain 2,7*

2. Cristi Chivu Inter 2,5

3. Ciprian Marica Schalke 2,5

4. Răzvan Raţ Şahtior 2,3

5. Gabi Tamaş WBA 1,9

* Sumele sînt exprimate în milioane de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.