Cu cîţiva ani în urmă, jucătorii străini, în special, se trezeau, în momentul în care îşi reziliau contractele cu Dinamo, că sînt datori clubului.
Unii plăteau sute de euro pentru că pierduseră un obiect vestimentar din pachetul oferit de club, iar majoritatea, care erau cazaţi la hotel, trebuiau să-şi plătească consumaţia zilnică de la restaurant, deşi la parafarea acordurilor li se transmitea verbal că mîncarea este din partea clubului! Astfel că, la final, unii dintre jucători aveau supriza să achite şi peste 1.000 de euro!
Cantina din cadrul complexului din Ştefan cel Mare a dispărut de prin 2007, astfel că jucătorii şi ceilalţi sportivi erau obligaţi să se descurce cum pot. Acum, de cînd a preluat clubul, Ionuţ Negoiţă a decis ca tinerii de la echipa secundă a clubului să aibă o masă asigurată pe zi, cea de prînz.
Toţi jucătorii lui Dinamo II merg după antrenament la restaurantul de lîngă bazinul de polo din Ştefan cel Mare şi primesc un meniu gratuit, aprovizionarea localului fiind suportată de conducere.
{{text}}