Antrenorul celor de la Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a vorbit despre partida de mîine din Cupa României împotriva Petrolului Ploieşti. Tehnicianul fostei campioane a României îi consideră pe "găzari" cei mai valoroşi dintre cele 4 echipe rămase în competiţie.
"Petrolul este momentan cea mai valoroasă echipă dintre cele patru rămase în Cupa României şi nu ne va fi uşor deloc. Ne dorim o victorie, iar una fără gol primit îţi dă mai multe şanse la calificare. Vom întîlni însă o echipă puternică, o formaţie care a demonstrat şi-n campionat că este o nucă tare pentru adversari.
Trebuie să luptăm extraordinar de mult, să avem suportul publicului şi puţină şansă. Cred că, valoric, lotul Petrolului este peste cel al nostru", a spus Petre Girgoraş conform Mediafax.
{{text}}