Cupa Romaniei

FOTO Oţelul - Petrolul 0-3 » Ca şi calificaţi în finala Cupei României

+5 Foto
Foto: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 18 aprilie 2013

Petrolul a cîştigat clar partida tur cu Oţelul Galaţi, scor 3-0, şi se poate considera calificată în finala Cupei României.

Prahovenii au început excelent confruntarea de la Galaţi şi au marcat pe filiera Sauvadet-Geraldo primul gol, încă din minutul 3.
Trupa lui Grigoraş s-a trezit apoi, dar Bornescu a făcut minuni în poarta Petrolului. A intervenit salvator în doar 30 de minute, turnînd plumb în picioarele lui Iorga şi compania.

După pauză, Oţelul nu a mai contat în ofensivă. Totuşi, oaspeţii au avut noroc la golul al doilea, şutul lui Morar fiind deviat decisiv în poartă de fundaşul Samuel Cojoc. Scorul a fost închis de golgeterul Bokila cu o "bombă" de la marginea careului.

Returul semifinalei este programat pe 22 mai, în timp ce finala se va disputa pe 1 iunie.

Desfăşurarea liveTEXT a partidei:

min. 90+3: Final de meci, Petrolul cîştigă cu 3-0 în faţa Oţelului.

min. 90: Hamza şutează pe lîngă poartă de la marginea careului.

min. 89: Şut al lui Murgoci, nici o problemă pentru Bornescu.

min. 85: Oţelul rămîne în inferioritate numerică după ce Benga primeşte al doilea cartonaş galben.

min. 76: Mojica intră, Bokila iese.

min. 72: Didi a intrat în locul Astafei la gazde.

min. 71: GOL PETROLUL! Bokila marchează cu un şut "bombă" din 15 metri.

min. 69: Mustivar intră în locul lui Marinescu.

min. 61: Stromajer iese, Gabi Paraschiv intră.

min. 60: GOL PETROLUL! Şutul lui Morar deviat decisiv de Cojoc.

min. 54: Început echilibrat de repriză, Oţelul are posesia, dar nu reuşeşte să se apropie periculos de poarta Petrolului.

min. 46: Schimbare la gazde la pauză: Marquinhos intră în locul lui Vancea.

min. 46: A început repriza secundă.

min. 45+2: Final de repriză, Petrolul intră cu avantaj de un la cabine, scor 1-0.

min. 42. Este şi Geraldo Alves avertizat.

min. 40: Benga primeşte cartonaşul galben.

min. 38: Şut de la mare distanţă al lui Hoban, Grahovac nu reţine balonul, însă fundaşii sînt atenţi şi resping în corner.

min. 33: O nouă mare ocazie pentru Oţelul, şutul lui Neagu trece foarte aproape de bara porţii lui Bornescu.

min. 28: Schimbare la Petrolul: Sauvadet iese, Morar intră.

min. 23: Reluare cu capul a lui Vancea, Bornescu scoate din nou de lîngă bară.

min. 19: Şut periculos al lui Bokila, respins în corner de un fundaş al Oţelului.

min. 15: Jocul s-a liniştit după "dubla" ocazie a gazdelor din minutul 8.

min. 8: Două parade ale lui Bornescu la şuturile excelente ale gălăţenilor şi scorul rămîne 1-0 pentru Petrolul.

min. 7: Oţelul începe atacurile la poarta lui Bornescu, iar gazdele cer penalty după un presupus henţ al lui Manasse. Radu Petrescu lasă jocul să continue.

min. 3: GOL PETROLUL! Geraldo Alves deschide scorul cu o lovitură de cap din 4 metri.

min. 1: A început partida.

Cele două formaţii s-au întîlnit şi în campionat în acest an, chiar în prima etapă din 2013, iar Petrolul a cîştigat în deplasarea de la Galaţi, scor 1-0. Bokila a marcat atunci unicul gol al confruntării şi este anunţat titular şi astăzi.

Petrolul merge excelent în acest sezon şi a ajuns pe locul al doilea în Liga 1, în urma Stelei. Oţelul este în partea de jos a clasamentului, dar Petre Grigoraş ţinteşte Cupa României în acest sezon.

Echipele de start:

Oţelul: Grahovac - Cojoc, Sîrghi, Benga, Murgoci - L. Iorga, G. Giurgiu, I. Neagu - Astafei, Vancea, Stromajer
Rezerve: Brăneţ, Ljubinkovici, Marquinhos, Gazale, G. Paraschiv, Sg. Costin, Didi

Petrolul: Bornescu - Alcenat, Manasse, Geraldo, Guilherme - Hoban, Marinescu - Boudjemaa, Sauvadet, Hamza- Bokila
Rezerve: Hamutovski, Mustivar, Renan, Mojica, Naziri, M. Cristescu, Morar

Arbitru: R. Petrescu Asistenţi: A. Oniţa, V. Marinescu Adiţionali: S. Colţescu, R. Dumitru.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.