UPDATE 19:45 / România s-a calificat în semifinalele competiţiei. În sferturi, puştii din Craiova au învins cu 2-1 Finlanda, golul victoriei fiind marcat în ultima secundă. În penultimul act vor întîlni Slovenia.
Dacă, pînă la CM de la Rio, România mai are o "dublă" de foc cu Ungaria şi Turcia, dar şi un eventual baraj dificil, turneul final global destinat şcolarilor este extrem de fast pentru puştii din ţară
Organizat de Federaţia Internaţională a Sportului Şcolar, CM de fotbal şcolar a fost de bun augur pentru România. Aflată la prima participare, "naţionala" tricoloră a trecut uşor de grupe. Azi, de la 17:00, românii vor întîlni, în sferturile de finală, Finlanda.
Rezultatele din prima fază au fost excelente: într-o grupă de 6, juniorii autohtoni s-au încurcat doar de două ori, egaluri cu Africa de Sud (1-1) şi Ungaria (2-2), reuşind victorii clare cu Grecia (3-0), Brazilia (3-1) şi Belgia (7-1)!
România e reprezentată de elevii Grupului Şcolar "Auto" din Craiova, unii dintre aceştia fiind legitimaţi la Şcoala de Fotbal "Gică Popescu". Antrenor e Paul Răducan, manager general la academia fostului internaţional român. Puştii, născuţi în 1997, au cîştigat turneul naţional.
E prima participare a ţării la un turneu final de acest gen.
CM de fotbal şcolar se desfăşoară la Bordeaux, Franţa, între 14 şi 22 aprilie 2013. În sferturile de finală s-au calificat Turcia, Finlanda, Franţa, Slovenia, Germania, Slovacia, România şi Africa de Sud.
{{text}}