Cătălin Munteanu, 34 de ani, ar putea să cîştige 4.000 de euro pe lună din partea Salamancăi, club pentru care a jucat între 1998 şi 2001.
Căpitanul dinamoviştilor, Cătălin Munteanu, va avea bătrîneţi liniştite. El ar putea să primească 4.000 de euro lunar, pe viaţă, ca pensie din partea Salamancăi, formaţie la care a activat între 1998 şi 2001!
Spaniolii dau ca sigură vestea, jucătorul a mărturisit ieri că nu a fost anunţat încă oficial, aşteptînd un răspuns concret în acest sens. Liderul "cîinilor" s-a interesat de ceva vreme de această posibilitate, mai ales că i s-a oprit o anumită sumă din contract cît a evoluat pentru formaţiile iberice, vreme de 7 sezoane.
Fotbalistul de 34 de ani este în recuperare după operaţia la genunchi, mărturisind ieri că se simte bine: "Luni mai fac un control în Turcia, apoi o să văd cînd încep recuperarea. Mă simt bine şi am o atitudine pozitivă, sînt sigur că voi reveni, chiar mai puternic".
20 de goluri a reuşit Munteanu pentru Salamanca în 95 de partide. În Spania, a mai evoluat la Espanol, un gol în 12 meciuri, Albacete, un gol în 35 de meciuri, şi Murcia, un gol în 22 de meciuri
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO
Beţa e liber şi vrea să fie "cîinie"
Fundaşul Marian Beţa, 21 de ani, apărător de bandă dreaptă şi stînga, a devenit liber de contract şi ar putea semna zilele următoare cu roş-albii. Comisiile FRF au decis să rezilieze acordul pe care reşiţeanul îl avea cu Sportul. "E un fotbalist de nivelul fundaşilor Stelei", a spus agentul Florin Iacob despre Beţa. Fotbalistul are 17 apariţii în prima ligă şi 8 selecţii la lotul U 21 al "tricolorilor".
"Să revină Ţucudean!"
Gazeta de vineri a scris despre posibilitatea ca George Ţucudean să se întoarcă din vară, iar Ţălnar a precizat că-l vrea pe atacantul lui Standard: "Normal că mi-l doresc, avem un lot subţire. Probabil, nu s-a adaptat în Belgia, nu l-am urmărit".
Diabate se disculpă
Zie Diabate zice că n-a spus că "românii sînt rasişti" şi că a avut probleme cît a fost la Dinamo, aşa cum a apărut într-un interviu cu el, publicat în footafrica.fr: "Sînt intrigat de articol, cum să spun aşa ceva despre oameni care m-au tratat frumos?! Eu iubesc Dinamo şi România, am vorbit mereu laudativ despre voi, n-aş putea să mă schimb peste noapte".
{{text}}