International   •   Stranieri   •   UCRAINA

VIDEO Deja campioni! » Şahtiorul lui Lucescu şi Raţ nu mai poate pierde titlul după 1-1 cu Dnepr

Lucescu aşteaptă alte trofee cu Şahtior. Tocmai şi-a prelungit contractul pe 2 ani // Foto: Reuters

Articol de Aurelian Botezatu   —  luni, 22 aprilie 2013

”Minerii” au 15 puncte în faţa lui Metalist Harkov şi 26 de goluri în plus cu 5 etape înaintea finalului.

Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ pot scoate şampania de la rece. După remiza de aseară, de la Dnepropetrovsk (1-1), Şahtior şi-a asigurat al 4-lea titlu consecutiv de campioană a Ucrainei.

VIDEO: Vezi AICI rezumatul meciului!

Are 15 puncte mai mult decît a doua clasată, Metalist Harkov, dar şi un golaveraj beton: plus 55 faţă de plus 29. Teoretic, "minerii" ar putea fi ajunşi în ultimele 5 etape rămase din actualul sezon. Practic însă, e imposibil.


Meciul? Lucescu a început fără Raţ, a primit gol repede, Matheus (13), şi a alergat apoi 48 de minute după egalarea care a venit din penalty. O lovitură de pedeapsă obţinută de Fernandinho şi transformată de Srna, faţă în faţă cu fostul său coechipier Laştuvka.

Intrat în minutul 56, în locul lui Şevciuk, Raţ a celebrat golul şi titlul pe teren. Ultimul cu Şahtior, înainte de a pleca probabil la West Ham. Englezii i-au făcut deja o ofertă şi săptămîna aceasta aşteaptă răspunsul său.

7 titluri de campion al Ucrainei a adunat Mircea Lucescu pe banca lui Şahtior

16 trofee a cucerit Lucescu în total cu Şahtior, pe care o conduce din 2004


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.