Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - PETROLUL, DE LA 20:45, ÎN DIRECT LA ANTENA 1, DOLCE SPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Aplică strategia împotriva granzilor » Contra ia măsuri pentru a-i bloca pe inventivii Stelei

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 22 aprilie 2013

Pentru a bloca Steaua şi a reuşi un rezultat favorabil în faţa liderului, Cosmin Contra va trebui să ia măsuri speciale de siguranţă.

Antrenorul Petrolului obişnuieşte să aplice o anumită strategie în partidele cu echipele puternice. Contra pregăteşte marcaj special pentru jucătorii cheie ai adversarilor.

După victoria cu Dinamo, 2-1, tehnicianul "lupilor" a dezvăluit că l-a învins tactic pe Ţălnar prin blocările lui Cătălin Munteanu şi Dănciulescu, cei mai importanţi jucători ai echipei.

Împotriva Stelei, Contra va fi obligat să ia măsuri speciale pentru a bloca atacurile echipei lui Reghecampf.



Ţintele Rusescu, Chipciu şi Tănase

Faza de atac a Stelei se bazează în primul rînd pe creativitatea lui Tănase şi Chipciu. Contra va trebui să-i blocheze pe cei doi, dar şi pe vîrful Rusescu. Cum Adi Popa e un mijlocaş liniar, brazilianul Guillherme va fi responsabil să-i stopeze cursele în viteză.


Dacă va juca în centru, Chipciu îi va avea ca adversari direcţi pe Hoban şi L. Marinescu, în timp ce Tănase va avea un duel cu Alcenat, un fundaş dreapta foarte puternic.

Echipele probabile:

Steaua: Tătăruşanu - Rîpă, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Pintilii, Bourceanu - Ad. Popa, Chipciu, Tănase - Rusescu

Petrolul: Bornescu - Alcenat, Geraldo, Manasse, Guilherme - L. Marinescu, Hoban - Boudjemaa, M. Cristescu, Hamza - Bokila



 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.