Fotbal   •   Liga 1   •   fc vaslui

Radio GSP » Porumboiu răspunde acuzelor: "Ori e beat, ori nebun, ori cretin!" Cum îl ironizează pe Coman

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 22 aprilie 2013

Acuzat de impresarul Florin Manea că l-ar fi ameninţat pe Nicuşor Stanciu pentru a-l convinge să semneze cu Steaua, Adrian Porumboiu a lămurit povestea la Radio GSP.

"Omul care a zis că eu vreau să-l distrug pe Nicuşor Stanciu, ori e beat, ori nebun, ori cretin. Cum să-l distrug? Oameni distruşi sînt cei care fac asemenea afirmaţii. Ca s-o lămurim, vă spun că doar i-am recomandat să se ducă la Steaua, pentru că de acolo ar avea mai mari şanse să ajungă la naţională!

Motivele le ştiţi foarte bine, i-am dat exemplul lui Papp. Am vrut să-i fac un bine. I-am mai recomandat să semneze cu Giovanni Becali, dar iată că atît de ameninţat şi de timorat a fost, că nu m-a ascultat şi a semnat cu Anamaria Prodan! Oferte reale din străinătate nu au existat. Dacă nu-i convine, să rămînă la Vaslui, fiindcă noi nu am luat încă banii pentru el".

Porumboiu l-a atacat din nou pe Dani Coman, fotbalist aflat în litigiu cu FC Vaslui: "Ar trebui să îi fie ruşine de golul luat la Severin (VIDEO). El e mai degrabă portar de hochei, fiindcă are mîinile scurte şi acolo poarta e mai mică. A crezut că ne poate aranja cu Comisiile lui, unde sînt nişte încrengături de rudenii, de la care mafia adevărată ar trebui să ia lecţii".


Dedesubturile transferului lui Nicuşor Stanciu la Steaua: "A fost ameninţat, Porumboiu i-a zis că-l distruge!"

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.