International   •   Liga Campionilor   •   BAYERN - BARCELONA, AZI, ORA 21:45, ÎN DIRECT PE DIGI1, DOLCE1, TVR1, LIVETEXT PE GSP.RO

Misterul Messi » Vedeta Barcelonei a făcut deplasarea la Munchen, însă nu se ştie dacă va juca cu Bayern

Messi nu se mai confruntase cu o accidentare serioasă de cinci ani

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 23 aprilie 2013

Argentinianul s-a luptat în ultimele două săptămîni cu o leziune musculară la coapsă suferită în prima manşă a ”sfertului” cu PSG.

Leo Messi a făcut ieri deplasarea cu Barcelona la Munchen. Iar potrivit cotidianului catalan Sport, arde de nerăbdare să joace diseară în prima manşă a semifinalei cu Bayern.

Cu toate astea, în dreptul lui sînt destule semne de întrebare. E sau nu e recuperat complet de pe urma leziunii musculare suferite la începutul lunii, în turul "sfertului" cu PSG? Şi dacă nu, cît de mare e riscul de a miza pe el acum?

Fără aviz

Antrenorul Vilanova l-a forţat, în disperare de cauză, în ultima jumătate de oră a returului cu francezii (1-1), deşi nu era refăcut. Leo a întors meciul şi calificarea, însă acest efort l-a costat două etape de campionat. Pînă acum.


În acest răstimp, fizioterapeuţii catalani au făcut tot ce era omeneşte posibil ca să-l recupereze pentru "dubla" cu Bayern. Dar medicii continuă să ezite şi deocamdată nu i-au dat avizul pentru a juca pe Allianz Arena, deşi Messi s-a pregătit normal duminică.

"Puteri magice"

Colegul Dani Alves, în schimb, e încrezător că argentinianul va juca "fiindcă are puteri magice". Superputeri care Barcelonei, aflată într-o perioadă mai puţin fastă, i-ar prinde de minune: "Leo ştie că e cel mai bun jucător din lume pentru ceva anume: are puterea de a schimba singur soarta unei partide şi atmosfera în jurul lui doar prin simpla prezenţă. Exemplu? Returul cu PSG. A intrat şi a schimbat totul: pentru noi, pentru adversar, pentru suporteri. Vorbim de cel mai bun, de unul cu...puteri magice".

Totul pentru revanşă

Messi arde de nerăbdare să joace împotriva lui Bayern şi pentru a răzbuna înfrîngerea suferită cu "naţionala" Argentinei în faţa Germaniei la CM 2010 (0-4). Diseară s-ar putea întîlni cu 5 dintre "călăii" săi de atunci. Neuer, Lahm, Jerome Boateng, Schweinsteiger, două assisturi, şi Muller, un gol, au contribuit masiv la eliminarea "pumelor" din "sferturile" turneului.

"Dacă Messi ar fi fost cu adevărat OK, l-am fi văzut sigur pe teren, sîmbătă, cu Levante. Măcar pentru 15-20 de minute" (Gazzetta dello Sport, cotidian italian)


3 victorii, două remize şi un eşec a bifat Bayern în întîlnirile de pînă acum cu Barcelona

2001 e anul în care Barca a pierdut ultima oară în faţa nemţilor: 1-2 cu Leverkusen în grupele Ligii. De atunci are 17 meciuri fără înfrîngere

1 eşec are Bayern în ultimele 20 de meciuri acasă cu echipele spaniole (2-3 cu La Coruna în 2002)

CIFRELE SEMIFINALISTELOR:

BAYERN

Trofee Ligă: 4

Cifra de afaceri: 373 de milioane euro

Valoarea clubului*: 1,005 miliarde euro

Suporteri cotizanţi: 187.000

Cotizaţia anuală: 60 euro

Venituri din televiziune: 39,2 milioane euro

Sponsor de tricou: Telekom (30 milioane euro/sezon)

Salariul antrenorului Heynckes: 2,5 milioane euro/an

Cel mai mare salariu: 5 milioane euro anual (Schweinsteiger, Lahm, Ribery)

*Potrivit revistei americane Forbes. Restul datelor provin din ziarul spaniol As

BARCELONA

Trofee Ligă: 4

Cifra de afaceri: 470 milioane euro

Valoarea clubului*: 1,995 miliarde euro

Suporteri cotizanţi: 169.318

Cotizaţia anuală: 177 euro şi 41,50 euro pentru copii

Venituri din televiziune: 163 milioane euro

Sponsor de tricou: Qatar Foundation (30 milioane euro/sezon)

Salariul antrenorului Vilanova: 4 milioane euro/an

Cel mai mare salariu: 16 milioane euro anual (Messi)

*Potrivit revistei Forbes

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.