Liga 1

Încă un show marca Gigi Becali la Înalta Curte: "Dom' procuror, sînteţi stelist?" :)

Becali a aşteptat judecata într-un cadru neobişnuit: lîngă o pungă de plastic şi, deloc întîmplător, cu o valiză în spate // Foto: Marian Din

Articol de Răzvan Luţac, Sebastian Culea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Judecat în dosarul "Valiza", Becali a petrecut ziua de ieri la ÎCCJ şi s-a relaxat cu glume la adresa reprezentantului DNA. Judecătorii au acordat un nou termen, 27 mai.

Patronul Stelei şi-a început din nou săptămîna la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A venit ieri dimineaţă, dar a aflat că întîietate are cazul politicianului Cătălin Voicu. A părăsit incinta pînă la 3 după-amiaza şi a reintrat în sala de judecată la 17.

Completul de 5 nu îşi făcuse încă intrarea, fiind în pauză, aşa că Becali l-a luat la ochi pe procurorul DNA. "Îmi place de dumneavoastră, sînteţi cu bun-simţ! Aţi cerut 4 ani, nu 12, ca alţii. Apropo, cu cine ţineţi? Dacă sînteţi rapidist, sigur îmi dădeaţi 12 ani, dinamovist, 15!", s-a amuzat patronul Stelei.

La termenul de ieri s-au prezentat Becali şi Teia Sponte, lipsind Victor Piţurcă. Judecătorii au acordat un nou termen pentru 27 mai, ora 9, dar Gigi e chemat şi azi, pentru audieri în dosarul "Terenurile MApN". "Nu ştiu dacă vin, e ziua mea, Sfîntul Gheorghe! Veniţi la Palat, vă fac cinste!", a rîs Becali.

"Eu sînt relaxat, calm, ştiu că nu păţesc nimic! Dacă nu era amînare, le ceream valiza judecătorilor" (Gigi Becali, patron Steaua)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.