Sporturi   •   Tenis   •   BRD NĂSTASE-ŢIRIAC TROPHY

A rupt ghinionul! » Victor Hănescu trece după 6 ani de primul tur la BRD Năstase-Ţiriac Trophy

Articol de Florin Dincă   —  marţi, 23 aprilie 2013

Victor Hănescu a obţinut astăzi primul succes după 6 ani la BRD Năstase-Ţiriac Trophy, învingîndu-l pe Matthias Bachinger, scor 6-4, 6-3.

Zgura de la Arenele BNR e din nouă prietenă cu Hăne. După finala din 2007, pierdută în faţa lui Gilles Simon, 6-4, 3-6, 2-6, tenimsanul român nu s-a mai regăsit la turneul bucureştean. Au urmat patru ediţii cu înfrîngeri în primul tur, moment în care Victor a decis să spună pas participării la Romanian Open.



A revenit după doi ani de absenţă, dar a cerut calm: "Nu vreau ca lumea să aibă aşteptări de la mine". Calculîndu-şi fiecare pas, Hănescu a ştiut exact cînd să pună presiune pe Bachinger. A servit foarte bine şi a gestionat bine aproape perfect fiecare minge. A profitat din plin de erorile adversarului său, cîştigînd aproape jumătate din punctele puse în joc pe serviciul neamţului. O victorie asemănătoare cu cea reuşită în faţa lui Bachinger şi la Monte Carlo, cînd Victor s-a impus cu 6-4, 6-4.



Urmează un meci destul de dificil în turul doi, unde îl va întîlni pe favoritul numărul 4, Mikhail Youzhny. Cei doi au mai fost adversari de 7 ori pînă în momentul de faţă, rusul conducînd cu 4-3.





Garcia-Lopez, singura surpriză a zilei

În cel mai spectaculos meci de marţi, Horacio Zeballos a trebuit să se recunoască învins încă din primul tur la Bucureşti. Învingător la Vina del Mar, unde a cîştigat trofeul în faţa lui Rafael Nadal, Zeballos n-a rezistat în faţa lui Guillermo Garcia-Lopez, deşi îşi adjudecase primul set cu 6-3. Ibericul a egalat, 6-4, şi a tranşat clar în favoarea sa setul decisiv, 6-0. Ibericul îl va întîlni în turul doi pe Sergey Stakhovsky, care l-a învins astăzi pe Jaroslav Pospisil, 6-2, 6-2.



Malisse, eliminat de Giraldo

Sfertfinalist anul trecut la BRD Năstase-Ţiriac Trophy, Xavier Malisse n-a putut evita înfrîngerea în faţa lui Santiago Giraldo. Columbianul a dominat autoritar partida, impunîndu-se în 52 de minute, 6-1, 6-2. Pentru Giraldo urmează însă un duel cu favoritul numărul 1, Janko Tipsarevici.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.