Altele

Concurs internaţional de echitaţie în România: află toate detaliile!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 24 aprilie 2013

Primul concurs internaţional de sărituri peste obstacole din România va fi organizat la Clubul Equestria, după o pauză de şapte ani. Competiţia FEI - Longines Grand Prix va avea un fond de premiere-record: 45.000 de euro.

Competiţia va alea loc în perioada 30 mai-2 iunie, la sediul clubului de echitaţie Equestria din comuna Snagov (Săftica), sat Tîncăbeşti, şi este organizat sub egida Federaţiei Ecvestre Internaţionale.

Concursul are ca invitaţi sportivi din toate ţările Europei, pînă în acest moment confirmînd călăreţi din Grecia, Turcia, Italia, Bulgaria, Austria, Germania, Ungaria şi România. Organizatorii estimează, la nivel de participare în concurs, un număr de 180-200 de cai de performanţă, dintre cei mai valoroşi şi recunoscuţi pentru nivelul internaţional de două stele din ţările participante.

Dintre membrii juriului vor face parte nume de rezonanţă ale echitaţiei mondiale, arbitri internaţionali foarte titraţi din Bulgaria, Turcia, Germania şi România, iar ca Şef de pistă a fost invitat domnul Gilbert Remy, recunoscut arbitru internaţional Level III, din Luxemburg, invitat de onoare al primei ediţii a Salonului Calului, primul eveniment din România dedicat tuturor activităţilor economice, sportive şi de entertainment legate de echitaţie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.