Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Rapid şi U Cluj fără licenţă » Ce şanse de salvare mai au cele două echipe

Articol de Vlad Ispas   —  duminică, 28 aprilie 2013

Giuleştenii nu au putut respecta ultimul termen de licenţiere, dar mai păstrează speranţe că vor primi OK-ul de a evolua în Liga 1 şi din sezonul viitor. Altă echipă cu probleme, U Cluj, nu a luat licenţa, dar poate ataca decizia.

Vineri a avut loc un nou termen în procesul de licenţiere a cluburilor care întîmpină probleme organizatorice în Liga 1. Oficialii rapidişti nu au putut prezenta planul de redresare, un document decisiv din dosarul pentru licenţiere, din cauza neaprobării acestuia pînă în prezent.

Cu toate acestea, neîndeplinirea termenului nu a fost o surpriză pentru rapidişti, aceştia fiind conştienţi că nu puteau fi gata cu actele pînă vineri. Fără planul de redresare aprobat, Comisia de Licenţiere nu a putut analiza dosarul giuleştenilor, iar situaţia rămîne în aer pînă cînd alb-vişiniii vor prezenta noi documente pentru a demonstra că pot îndeplini cerinţele FRF. Decizia finală urmează să fie luată pe 31 mai.

Problemele mari sînt în tabăra celor de la U Cluj, Comisia de Licenţiere refuzîndu-le dreptul de participare în Liga 1 din sezonul viitor, din cauză că ardelenii nu au putut dovedi că nu aveau datorii pînă la data de 30 decembrie 2012. Clujenii vor ataca decizia, apelul se va judeca pe 7 mai, iar o hotărîre finală va fi luată pe 10 mai. În cazul în care nu vor primi licenţa nici la acest termen, singura cale de atac a "şepcilor roşii" va rămîne la TAS.


"Nu am putut respecta ultimul termen al licenţei, dar nu e o problemă. Cei din comisie au înţeles, nu acelaşi lucru îl pot spune despre Departamentul de licenţiere. N-am emoţii pentru dosarul depus" (Ioan Taban, preşedinte CA)

"Argumentele clubului nu au convins comisia că putem continua activitatea din punct de vedere financiar. Ne pare rău, dar rămînem optimişti şi vom veni cu noi documente prin care să demonstrăm că putem respecta regulile FRF" (Horia Ţiril, administrator judiciar U Cluj)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.