Liga 1

Dinamo i-a unit, Dinamo îi dezbină » Ţălnar vs Mulţescu: Foşti colegi în Ştefan cel Mare, actuali rivali pentru postul de tehnician

Articol de Cătălin Gheorghiu, Liviu Manolache  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Singura şansă a lui Ţălnar de a rămîne la Dinamo e să cîştige azi şi să prindă Europa. Mulţescu vine ca adversar şi posibil viitor antrenor al "cîinilor".

Dinamo are, azi, ca singură variantă victoria cu Gaz Metan Mediaş, de la ora 14:00, liveVIDEO şi TEXT pe gsp.ro şi în direct la Antena 1 şi Dolce. Aceeaşi soluţie e valabilă şi pentru Cornel Ţălnar, 55 de ani, pentru a spera să-şi poată continua mandatul în Ştefan cel Mare.

Gheorghe Mulţescu, 61 de ani, adversarul său de azi, a fost deja contactat de şefii "cîinilor" pentru un proiect amplu, care urmează să intre în vigoare din vară. Surse autorizate susţin că acordul urmează să fie semnat chiar de săptămîna viitoare.

Cei doi antrenori deveniţi rivali peste noapte au fost colegi în marea echipă a lui Dinamo din anii '80 şi protagoniştii calificării în semifinalele CCE din 1983! În drumul spre penultima fază a competiţiei, Ţălnar şi Mulţescu au punctat pentru o calificare istorică, în Hamburg - Dinamo, 3-2, după 3-0 în partida tur pentru roş-albi! Atunci, "Ţînţarul" a înscris în minutul 86, iar Mulţescu în 89, după ce nemţii conduseseră cu 3-0!

Confruntarea de azi reprezintă şi prima ciocnire dintre cei doi ca "principali". Cornel Ţălnar a mai întîlnit-o pe Gaz Metan o singură dată, 1-0, acum două sezoane, în timp ce Mulţescu are 12 jocuri ca antrenor împotriva lui Dinamo: 4 victorii, 2 remize, 6 înfrîngeri.

Antrenorul Gazului are un avantaj moral, întrucît ultimele două confruntări le-a tranşat în favoarea sa: Dinamo - Petrolul, 1-3, sezonul precedent, şi Astra - Dinamo, 1-0, în tur.

64 de ani au trecut de la ultimul succes al lui Gaz Metan pe terenul lui Dinamo, pe 27 martie 1949, 2-1

5-0 a fost cea mai mare diferenţă de scor între cele două echipe, pe 31 iulie 2011, Gaz Metan - Dinamo, 0-5

Gheorghe Mulţescu la Dinamo:
- A evoluat şase sezoane pentru Dinamo, '79-'85, timp în care a adunat 132 de partide şi 29 de goluri. A cîştigat de trei ori campionatul, '82, '83, '84.
- 20 de meciuri şi 9 goluri a bifat Mulţescu în Europa pentru Dinamo.
- Cu cele 9 goluri înscrise în Europa, Mulţescu se află pe locul 5 în clasamentul all-time al marcatorilor dinamovişti în cupele europene.

Cornel Ţălnar la Dinamo:
- A evoluat opt sezoane pentru Dinamo, '77-'85, timp în care a adunat 230 de partide şi 24 de goluri. A cîştigat campionatul de 3 ori, '82, '83, '84.
- 27 de meciuri şi 4 goluri a contabilizat Cornel Ţălnar în cupele europene pentru Dinamo.
- Este pe locul 9 în clasamentul prezenţelor all-time în Europa pentru Dinamo.

AICI VEŢI PUTEA VEDEA LIVEVIDEO DINAMO - GAZ METAN!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.