Liga 1

Pro şi contra Steaua » Motivele pentru care Mutu se gîndeşte la un transfer în Ghencea

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 27 aprilie 2013

Adrian Mutu ia în calcul o revenire în Liga 1, fiind tentat să i se alăture lui Laurenţiu Reghecampf la Steaua.


"Briliantul" e tentat de o întoarcere în România, după ce în ultimii doi ani a ajuns să se lupte la retrogradare. După ce a terminat pe ultimul loc în Serie A în 2012 cu Cesena, Mutu e la un pas de o nouă experienţă nefericită, de data asta cu Ajaccio. Cu 5 etape înainte de finalul sezonului, corsicanii sînt la un punct de retrogradare, iar şansele să rămînă în Ligue 1 sînt destul de mici.

Astfel, ajuns la 34 de ani, Mutu se gîndeşte la un transfer care l-ar readuce în lupta pentru un trofeu, dar şi în Liga Campionilor, unde nu a mai evoluat de 5 ani.

Ar alege Steaua pentru că...
1. ...ar juca din nou în Champions League. Chiar dacă "roş-albaştrii" trebuie să treacă de 3 tururi preliminare pentru a ajunge în grupe, adversarii pe care îi vor înfrunta sînt din categoria celor abordabili.

2. ...s-ar bate din nou la titlu. Elevii lui Laurenţiu Reghecampf sînt aproape campioni în acest sezon, avînd un avans de 15 puncte faţă de locul doi, şi cu siguranţă se vor fi principalii favoriţi la cîştigarea trofeului şi în sezonul viitor. Mutu are un singur trofeu în palmares, campionatul cîştigat cu Dinamo în 2000, cele luate cu Juventus în 2005 şi 2006 fiind revocate.

3. ...ar fi în vizorul lui Piţurcă. O revenire în Liga 1 l-ar aduce mai aproape de echipa naţională şi ar putea opri apariţia altor neînţelegeri cu selecţionerul.

4. ...ar lucra cu Reghe şi Thomas Neubert. Victor Piţurcă spunea că Mutu nu este la un nivel fizic optim, dar acest lucru s-ar  schimba după ce ar intra pe mîna preparatorului fizic din Ghencea. Neubert a făcut minuni cu lotul Stelei din acest sezon, dar şi cu cel al Chiajnei din 2012.

5. ...ar fi printre cei mai buni. Dacă în Ligue 1 e pus în umbră de prezenţa unor vedete ca Ibrahimovici, Lavezzi sau Pastore, "Briliantul" ar avea puţini rivali în Liga 1.

Probleme cu banii şi paparazzii
Principalul impediment al unui transfer în Liga 1 ar fi salariul. Dacă la Ajaccio primeşte aproximativ un milion de euro pe an, la Steaua ar trebui să accepte un salariu foarte mic. În schimb, are promise bonusuri uriaşe pentru fotbalul românesc: 500.000 de euro pentru calificarea în Ligă şi 500.000 pentru primăvara europeană.

O altă problemă ar fi şi ziarele tabloide pentru care Mutu ar fi o adevărată ţintă. "Briliantul" ar fi monitorizat aproape zilnic, aşa cum se întîmplă la fiecare revenire în ţară pentru meciurile naţionalei. În plus, dacă suporterii Stelei îl aşteaptă cu braţele deschise la echipă, cei ai "cîinilor" n-ar accepta trădarea, Mutu fiind recunoscut drept un mare dinamovist.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.