Liga 1

Acuzat de trădare, fiindcă a îmbrăcat tricoul Stelei, Alexandru Ioniţă II se apără: "Am 200 de goluri şi 100.000km străbătuţi pentru Rapid"

Articol de Vlad Nedelea   —  sâmbătă, 27 aprilie 2013

UPDATE Alexandru Ioniţă II, cel care a fost acuzat de trădare de suporterii giuleşteni, după ce a evoluat în tricoul Stelei la un meci al liceului Mircea Eliade, a trimis un drept la replică pe adresa GSP.RO:



"Faptul că am jucat pentru liceul meu într-o competiţie  şi într-un tricou roş-albastru nu poate să facă din mine un trădător. Pur şi simplu, educaţia şi bunul simţ m-au făcut să nu cer un tratament special, gîndindu-mă că doar nişte răutăcioşi ar vedea o trădare în asta. Din păcate, aceştia au apărut.



Din fericire, pentru mine vorbesc cifrele despre legătura pe care o am cu Rapid. Ce e drept, momentan doar la nivel juvenil. 13 ani au trecut de cînd am călcat pentru prima oară în fieful Giuleştiului ca junior, străbătînd pînă în momentul de faţă toate etapele unui juniorat. Am peste 200 de goluri marcate în tricoul echipei dragi mie şi peste 100.000 de kilometri străbătuţi prin toată ţara şi în străinătate pentru a reprezenta cu mîndrie acest club!



Singurul lucru pe care mi-l doresc este să scriu istorie pentru clubul Rapid, iar dorinţa asta nu are cum să fie luată de nimeni. ".



Trădare la nivel înalt » Un jucător al Rapidului a fost surprins purtînd tricoul Stelei: "Ori nu gîndeşte, ori îşi bate joc"

Jucătorul celor de la Rapid, Alexandru Ioniţă II, a evoluat astăzi, la doar o zi după ce a fost titular în partida cîştigată de echipa sa împotriva lui CS Severin (1-0), într-un meci de la Cupa Liceelor.

Tînăra speranţă din Giuleşti a oferit o imagine pe care suporterii Rapidului nu ar dori să o vadă. În partida din semifinalele competiţiei, în care Liceul Mircea Eliade a întîlnit Liceul Octav Onicescu, jucătorul de 18 ani a fost nevoit să poarte tricoul marii rivale, Steaua.

Un suporter al Rapidului prezent la acel meci nu a apreciat decizia jucătorului şi a anunţat ceea ce vede şi altor fani. La acest meci, toţi colegii lui Alexandru Ioniţă au fost nevoiţi să joace cu tricoul Stelei.

"Am venit să văd un meci la Cupa Liceelor şi ce crezi, jucătorul nostru, Alexandru Ioniţă, poartă tricoul Stelei pe el. Noi facem tot felul de programe în care ne arătăm ura pentru această echipă şi el ce face.


Ori nu gîndeşte, ori îşi bate joc de el cu tricoul ăla. Ultima oară tot în curtea şcolii s-a accidentat. Ăsta nu-şi dă seama că nu mai e un necunoscut acum", au fost cuvintele fanului în momentul în care l-a recunoscut pe Ioniţă.

"Putea să îi zică antrenorului că nu joacă cu tricoul ăla pe el, să spună că poartă altceva, tot în culorile alea, sau să pună o vestă. Am vrut să vorbesc cu el, l-am strigat, dar s-a făcut că nu mă aude. O să mă duc la sfîrşit la vestiare şi o să-i spun că nu e normal ce face", a mai spus fanul furios.

Ioniţă se scuză: "Vreau să trec clasa"

Replica lui Alexandru Ioniţă nu a întîrziat să apară. Mijlocaşul Rapidului spune că a făcut acest lucru doar pentru a trece clasa, el avînd destul de multe absenţe din cauza antrenamentelor de la echipa de club.


"Lumea nu se gandeste la mine, vreau sa trec clasa. Pentru că merg la antrenamente, eu nu prea ajung la ore. Nu port tricoul ăsta cu plăcere. Am jucat pentru liceu, nu pentru Steaua", a spus Ioniţă pentru GSP.RO.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.