Liga 1

Scandarea cu care puştii de la Şcoala Nr. 49 din Bucureşti l-au întîmpinat ieri pe Bălgrădean: "Tătăruşanu e praf!" :)

Articol de Cătălin Gheorghiu, Victor Vrînceanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamoviştii vor să-şi sporească numărul suporterilor şi cea mai bună soluţie este să-i convingă pe copii că merită să susţină culorile roş-albe.


"Cîinii" se dresează de mici, aşa că şefii din Ştefan cel Mare au început proiectul "Ora de Dinamo". Ieri, la Şcoala Nr. 49, din zona Vatra Luminoasă, 467 de copii i-au luat cu asalt pe Cristian Bălgrădean, pe Srgian Luchin şi pe Florentin Petre.

VEZI AICI IMAGINI DE LA EVENIMENT!

Bălgrădean a fost cel mai solicitat pentru autografe şi poze, iar un grup de mici dinamovişti l-a întîmpinat cu o scandare împotriva rivalului său de la Steaua: "Tătăruşanu e praf, Tătăruşanu e praf, oleee!". Goalkeeper-ul de 25 de ani s-a amuzat de cîntecul micuţei galerii, în timp ce doi dintre puşti l-au taxat: "Ba nu este praf. Hai, Steaua!".

În zumzet ca de albinuţe, dinamoviştii s-au chinuit să mulţumească fiecare copil în parte.

Unul a fost uitat, aşa că s-a supărat, s-a pus în fund şi a început să plîngă. Directorul de imagine al clubului, Ionel Culina, l-a luat de mînă şi l-a dus la Luchin, care i-a oferit o eşarfă cu Dinamo şi un autograf.


"E o plăcere să te afli printre micii dinamovişti, sperăm să vină la stadion alături de noi, iar în viitor unii dintre ei să ajungă să facă performanţă ca fotbalişti în Ştefan cel Mare"
Srgian Luchin, fundaş Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.