Deşi în momentul transferului său în Ghencea se anunţa a fi un fotbalist de mare viitor, prestaţiile foarte slabe pe care le-a avut în toate meciurile din 2013 l-au băgat pînă şi în gura patronului.
Se poate face o comparaţie între acesta şi un alt fotbalist care, deşi se afla şi el la mare căutare la momentul respectiv, a refuzat oferta Stelei şi a ales un campionat puternic!
Între situaţiile celor doi din momentul în care au plecat de la echipele din provincie există asemănări izbitoare. Ambii debutaseră în naţională şi aveau aceeaşi vîrstă şi acelaşi număr de selecţii. Se solicita în schimbul lor cam aceeaşi sumă, în jur de 1,5 milioane. Primul nu numai că n-a progresat, dar a ajuns să fie contestat de tribună la fiecare joc şi să fie titularizat doar pentru aşa vrea patronul Stelei. În schimb, cel de-al doilea a progresat într-o perioadă extrem de scurtă şi cîştigă şi de 4 ori mai bine decît cel din Ghencea.
Analiza şi cifrele care arată diferenţa uriaşă, doar în ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor de azi!
Alte materiale pe care le puteţi citi doar în ediţia tipărită de azi:
{{text}}