Dintre toţi atacanţii de careu din Ghencea, în ultimii 7 ani, cifrele congolezului sînt comparabile cu ale francezului care a făcut senzaţie în tricoul Stelei, dar mult peste ale celorlalte vîrfuri, printre care Kapetanos şi Stancu.
Steaua e gata să facă un efort financiar important pentru a-l aduce în Ghencea la vară pe Jeremy Bokila. Gigi Becali le-a transmis ploieştenilor că e gata să achite şi un milion de euro, iar subalternilor din club le-a spus că orice altă variantă din străinătate trebuie să ţină cont de faptul că îl vrea neapărat pe congolezul lui Contra.
De ce insistă cu atîta înverşunare Steaua pentru atacantul Petrolului? Pentru că cifrele din acest sezon sînt extrem de bune comparativ cu ceea ce au avut roş-albaştrii de-a lungul ultimilor 6-7 ani în propria curte în privinţa omului responsabil cu golurile.
Bokila, cu cele 13 goluri înscrise în 25 de meciuri bifate, nu numai că aproape nu are rival, dar îi depăşeşte net pe unii dintre cei cu care Steaua a dat lovitura în materie de atacanţi, gen Kapetanos, Stancu şi chiar Vali Badea. Singurul care a avut cifre precum Bokila a fost Thereau, probabil cel mai bun vîrf al celor din Ghencea în ultimul deceniu.
Profit mare în termen scurt
Francezul a stat numai 10 luni în România, suficient pentru a avea o medie de un gol la fiecare 1,7 meciuri, dar şi pentru a aduce un profit uriaş Stelei: s-au încasat pe el, de la Anderlecht, 3 milioane de euro şi se plătiseră în schimbul lui numai 700.000, cînd a fost adus de la Charleroi.
Noul look are legătură cu o stea :)
Chiar la ultimul meci jucat de Petrolul, cel cu Viitorul Constanţa, de pe teren propriu, Bokila a apărut cu o freză nonconformistă (foto 2). Pe lîngă creasta de păr, pe partea stîngă a capului avea "creionate", din modul în care s-a realizat tunsoarea, două steluţe. "Cu freza aia n-are cum să joace la Steaua. Cum va veni aici, cum o să-l pun să se tundă", a spus Becali.
15 goluri au marcat împreună toţi atacanţii Stelei cu excepţia lui Rusescu: Rocha (8), Nikolici (3), Tatu (2) şi M. Costea (2)
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
"Vrem un stadion plin"
Revenit după o etapă de suspendare, mijlocaşul Mihai Pintilii a vorbit la Dolce despre derby-ul de mîine seară cu Pandurii: "Trei puncte în ultimele trei partide e puţin, dar important e că nu am pierdut. Acum urmează un meci important cu Pandurii, vrem neapărat să-l cîştigăm şi să ştergem ultima impresie mai puţin reuşită. Sperăm să fie stadionul plin, pentru că avem şanse tot mai mari să terminăm campionatul cît mai repede".
"Stanciu n-are ce căuta la Steaua!"
Mihai Stoica încă mai speră să-l determine pe Daniel Stanciu să nu rămînă în Ghencea ca director sportiv. "Nu colaborez şi nu voi colabora niciodată. Nu vom coabita, pentru că el nu are ce căuta la echipă. Din respect pentru Gigi, nu dezvolt subiectul. Oricine poate propune jucători la Steaua, Reghe şi cu mine ne exprimăm opiniile, iar decizia îi aparţine patronului. Cît timp Gigi i-a lăsat pe alţii să se ocupe, a fost dezastru. Acum e mult mai interesat, plus că are încredere în noi. Rezultatele nu sînt întîmplătoare", a spus MM în Libertatea.
Premieră cu Pandurii
Primăria Sectorului 2 va monitoriza cu 90 de camere video, amplasate în principalele intersecţii rutiere din zonă, toate arterele de circulaţie pe care se vor deplasa spectatorii către Arena Naţională, pentru desfăşurarea meciurilor de fotbal Steaua - Pandurii (3 mai) şi Dinamo - Ceahlăul (7 mai). Cu ajutorul sistemelor de monitorizare video vor fi supravegheate străzile de afluire şi defluire a spectatorilor, se va urmări respectarea regulilor de circulaţie de către pietoni şi conducătorii auto.
{{text}}