Fotbal   •   Liga 1   •   ANALIZĂ GSP

Cine se trezeşte de dimineaţă? » Bistriţa şi Severinul au şanse infime să ia licenţa şi sînt ca şi picate în B

Iaşiul şi Clujul se duelează pe viaţă şi pe moarte pentru a se menţine în Liga 1.

Articol de Cătălin Gheorghiu   —  miercuri, 08 mai 2013

Lupta pentru evitarea retrogradării va fi aprigă în acest final de sezon. Multe depind de cum se vor da licenţele pentru campionatul viitor.

Bistriţa e primul oraş ce a dispărut de pe harta Ligii 1. Cu un Jean Pădureanu neputincios şi retras într-o funcţie decorativă, Gloria nu mai e nici în Cooperativă, nici pe prima scenă a fotbalului. Ardelenii nu au luat licenţa, iar oficialii clubului nici nu au făcut memoriu!

Ceahlăul, sora Bistriţei din "Epoca de Aur", e şi ea în jocul retrogradării şi o despart doar trei??? puncte de zona ce aduce meciuri de la ora 11:00. U Cluj stă cel mai bine în acest clasament al formaţiilor ce se zbat să supravieţuiască, fiind la cinci "lungimi" de primul loc retrogradabil.

Aflate deja în cazanul cu smoală sînt Viitorul, Concordia şi Severinul, iar Bistriţa e deja retrogradată. Din cele cinci, doar două vor scăpa, iar asta depinde de ultimele etape ce au mai rămas de disputat.


Viitorul are două meciuri lejere, cu Bistriţa şi Severin, două confruntări teribile, cu Pandurii şi cu Dinamo, plus o posibilă partidă "amicală" cu Steaua, Gigi Becali anunţînd deja că roş-albaştrii vor folosi rezervele şi juniorii!

Cel mai dificil program îl are Chiajna, în vreme ce Iaşiul alternează partidele cu contracandidatele la evitarea matineului cu cele contra formaţiilor ce se bat pentru un loc în Europa.

Licenţele se anunţă vineri

Rapid, Universitatea Cluj, Oţelul, CS Severin şi Gloria Bistriţa sînt cluburile care nu au luat licenţa pentru sezonul următor la prima instanţă. Bistriţa nici n-a mai făcut apel, în timp ce Severinul are şanse mici, întrucît are datorii imense, peste 300.000 de euro, pe care nu le poate achita în timp util. Rapid, U Cluj şi Oţelul au depus ieri acte noi la dosar, iar vineri Comisia de licenţiere va anunţa verdictele în cazul lor.

"Chestia cu insolvenţa e vrăjeala unora de a dribla regulamentul de licenţiere. Nu mi se pare o întrecere financiară corectă" (Florin Prunea, preşedinte CSMS Iaşi)


Clasamentul formaţiilor ce luptă cu şanse pentru evitarea matineului

12. U Cluj 32p

13. Ceahlăul 30p

14. Viitorul 27p

15. Chiajna 27p

16. CS Severin 24p

17. CSMS Iaşi 23p

Programul echipelor implicate în lupta pentru evitarea retrogradării

U Cluj: Oţelul (d), CSMS Iaşi (a), Rapid (d), Petrolul (a), CFR (d)

Ceahlăul: FC Vaslui (a), Oţelul (d), CSMS Iaşi (a), Rapid (d)

Viitorul: Pandurii (d), Bistriţa (a), Steaua (d), Dinamo (d), CS Severin (a)

Chiajna: Rapid (d), Petrolul (a), CFR Cluj (d), Pandurii (a), Bistriţa (d)

CS Severin: CFR (d), Pandurii (a), Bistriţa (d), Steaua (a), Viitorul (d)

CSMS Iaşi: Astra (a), U Cluj (d), Gaz Metan (a), Ceahlăul (d), FC Vaslui (a)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.