Giuleştenii n-au primit licenţa pentru Liga 1, dar mai speră să cîştige la TAS. În caz contrar, vor evolua în eşalonul inferior.
Alb-vişiniii n-au reuşit să-i convingă pe membrii Comisiei de Apel că întrunesc toate condiţiile pentru a evolua şi în sezonul viitor pe prima scenă a fotbalului românesc. După ce a trimis clubul în insolvenţă, patronul George Copos a sperat să găsească înţelegere la comisii, însă şi-a calculat greşit paşii. Deşi planul de redresare a fost votat de Adunarea Creditorilor, acesta n-a mai putut fi aprobat în timp util şi de judecătorul sindic.
Merg la TAS
În aceste condiţii, aseară, în jurul orei 22:00, pe adresa de email a clubului a venit decizia oficială a comisiei, alb-vişiniii fiind anunţaţi că nu au dreptul de a evolua în Liga 1 în sezonul 2013-2014. Rapidiştii nu renunţă şi vor să profite de ultima şansă pe care o mai au. Giuleştenii se vor adresa la TAS, unde speră să poată prezenta şi planul de redresare aprobat de judecător.
Oţelul Galaţi a scăpat, fiind anunţată aseară că a primit licenţa. La închiderea acestei ediţii, U Cluj şi CS Severin încă mai aşteptau faxul de la FRF pentru a-şi afla soarta.
23 de ani au trecut de cînd alb-vişiniii au evoluat ultima oară în liga secundă
"E o decizie iresponsabilă, o bătăie de joc! Ambele comisii, cea de fond şi cea de apel, au judecat eronat. Ne vom sfătui cu avocaţii să vedem ce mai putem face. Una din soluţii e să mergem la TAS, avem 21 de zile să atacăm decizia, trebuie să ne mişcăm foarte repede" (Ion Taban, preşedinte CA Rapid)
{{text}}