A cucerit vineri cel de-al optulea titlu naţional, devenind astfel cea mai titrată scrimeră la nivel naţional, depăşindu-le pe floretistele Laura Badea şi Olga Orban-Szabo, care aveau cîte şapte. Sîmbătă şi duminică a tras alături de colegele sale de la Steaua în întrecerea pe echipe, iar azi se întoarce la antrenamente pentru că peste şase zile are concurs la Rio de Janeiro. Cam aşa se desfăşoară viaţa sportivă a Anei Maria Brînză. După concursul de ieri, Ana a povestit în vestiarul sălii de scrimă de la Floreasca, printre arme, plastroane şi costume transpirate, despre senzaţiile din acest week-end, despre podiumurile din Cupa Mondială, dar şi despre ce îşi doreşte pentru Campionatele Europene şi cele Mondiale.
- Ana, ai cucerit cel de-al optulea titlu de campioană naţională, îţi mai aminteşti de primul?
- Normal că da, primul mi-e cel mai drag. Aveam 15 ani şi abia atunci începeam să înţeleg ce e cu mine şi cu scrima. Ţin foarte bine minte şi acum, pentru că de atunci am prins drag de numărul 13, era 13, parcă a început şi la ora 13:00 şi eram şi a treisprezecea în concurs. De atunci m-am hotărît că-mi poartă noroc. Apoi au început şi Anca, şi Simona, şi Loredana să tragă bine la Naţionale, foarte bine, şi au fost cîteva finale foarte strînse între noi în ultimii ani.
- O dată cu trecerea anilor percepi diferit cîştigarea unui titlu naţional?
- Da, primul va rămîne cel mai important. Porbabil din cauza imaturităţii nu luam prea în serios întrecerile naţionale, gîndindu-mă mai mult la cele internaţionale. Poate că acum aş fi avut mai multe titluri, dacă eram mai matură. Le tratam ca pe nişte prilejuri de a-mi testa acţiunile, ca un antrenament oficial.
- Care e titlul pentru care ai luptat cel mai mult?
- Nu ţin minte foarte bine anul, dar probabil cele pe care mi le-am disputat cu Loredana Dinu pentru că ea era de la Craiova şi pentru mine era important ca tiltul să rămînă la Steaua. Rivalitatea dintre Craiova şi Steaua este foarte mare.
Schimbare în bine
- Trecînd la nivel internaţional, anul acestea ai reuşit cinci clasări pe podium în Cupa Mondială, mai ai doar una pentru a-ţi atinge performanţele din 2008 şi 2009. Cum de ai redobîndit această constanţă?
- Sincer, cred că faptul că am început să lucrez cu domnul Zidaru mi-a făcut bine. La început, în noiembrie, nu ştiam cum o să fie, dar s-a dovedit a fi de bun augur. Domnului Podeanu îi datorez în continuare totul şi datorită lui sînt sportivul de astăzi, dar ca în orice relaţie aveam nevoie de pauză. Domnul Zidaru a reuşit să-mi aducă aminte de începuturi, de dorinţa de victorie şi uite aşa s-au legat şi rezultatele. Trebuie să recunosc, de altfel, că este şi un an care vine după Jocurile Olimpice şi nu toată lumea e la capacitate maximă. La mine este şi frustrarea de la Londra pe care mi-o mai îndulcesc cu fiecare urcare pe podium. Nici acum nu m-am uitat la întîlnirea cu Coreea, nu pot.
- Este şi o consecinţă a faptului că acum te concentrezi mai mult pe individual decît pe proba pe echipe?
- Eu am spus-o de multe ori, scrima e un sport individual, după aceea vine echipa. Eu sper ca rezultatele mele de la individual să le motiveze pe actualele mele colege. Am început bine la Leipzig cu un podium, fetele îşi doresc, au crescut foarte mult, şi e în avantajul nostru că nici celelalte nu le ştiu atît de bine.
Viitor nespectaculos
- Cînd te-ai întors în sală după JO, în noiembrie, îţi propuneai să urci din nou pe podium şi să intri iar în Top 3 în ierarhia mondială, le-ai atins pe amîndouă, ce-ţi mai propui acum?
- Vreau să fiu pe primul loc. Nici nu ştiu cum e mai bine, gîndindu-mă cum va fi tabloul pentru mine la Europene şi Mondiale. Nici măcar nu e un avantaj foarte mare, doar satisfacţie personală. Îmi doresc să închei anul pe primul loc mondial. Mai sînt două etape de Cupă Mondială, la Rio şi la Havana, unde nu prea am puncte de apărat, plus că vin Mondialele şi Europenele, unde la fel ca anul trecut nu am făcut mai nimic, aşa că totul este posibil.
- Tot în noiembrie ştiu că treceai printr-o perioadă de nesiguranţă, după Londra nu ştiai la ce să te aştepţi de la tine, credeai că o să iasă aşa de bine?
- Nu, chiar şi eu sînt uimită. Mă mir că sînt atît de bine şi că am avut şi curajul să încerc lucruri noi, aşa cum s-a întîmplat la Naţionale, cînd am tras cu mîner francez. Mi se pare că e cu totul alt sport şi acum înţeleg cît de bine le vine sportivelor care folosesc acest tip de mîner să stea să vîneze greşeala adversarului. Cam treizeci-patruzeci la sută din sportivele din circuitul mondial trag cu francez.
- E ăsta viitorul scrimei?
- Din păcate, da. E foarte trist pentru că scrima nu mai e spectaculoasă. Ne plîngem că nu avem spectatori, dar aşa se transformă în mai rău. Chinezoiacele trag aproape toate cu acest tip de mîner. De aia mie îmi place să lupt cu rusoaicele, cu franţuzoaicele pentru că ele creează şi nu se bazează mai mult pe caliţăţile fizice. Din păcate, în mai toate sporturile în ziua de azi e vorba mai mult despre caliţăţile fizice.
- Peste o lună vin Europenele, apoi peste o altă lună Mondialele, te-ai gîndit la vreun obiectiv?
- Mi-a plăcut ce-a zis domnul Podeanu după Londra: noi am plecat de acasă cu medaliile de gît şi ne-am întors fără ele. Deci nu vreau să plec cu medalia la gît şi să mă întorc fără ea.
"La Olimpiadă am plecat cu medaliile la gît şi ne-am întors fără ele. Nu vreau să se mai întîmple asta"
Ana Maria Brînză
"Priveam naţionalele ca pe un antrenament oficial. Dacă aş fi fost mai matură, aş fi avut mai multe titluri naţionale"
Ana Maria Brînză
Steaua din nou campioană
Echipa feminină de spadă a clubului Steaua Bucureşti a devenit ieri pentru a doisprezecea oară campioană a României. În componenţa Ana Maria Brînză, Simona Pop, Maria Udrea, Adela Danciu şi Greta Vereş, echipa a înregistrat şapte victorii. Competiţia s-a disputat după sistemul "fiecare cu fiecare" şi au participat opt formaţii. Podiumul a fost completat de CSU Craiova şi de CSM Oradea.
Locurile ocupate de Ana Brînză la concursurile internaţionale din 2013
Doha locul 2
Budapesta locul 3
Leipzig locul 33
Saint-Maur locul 1
Barcelona locul 3
Xuzhou locul 2
Sporturi • Altele • SCRIMĂ
Ana Maria Brînză, campioană naţională vineri pentru a opta oară, îşi doreşte să revină acolo unde a mai fost: ”Vreau să fiu pe primul loc”
Articol de Roxana Fleşeru — luni, 13 mai 2013
În ierarhia mondială, Ana ocupă locul 3 la o distanţă de douăzeci de puncte de lider. Pentru vicecampioana olimpică de la Beijing urmează două etape de Cupă Mondială, la Rio şi Havana, dar şi Europenele şi Mondialele
{{text}}