Fotbal   •   Liga 1   •   CS SEVERIN - PANDURII 1-3

VIDEO Licenţă pentru Europa » Pandurii a cîştigat la Severin cu 3-1 şi a urcat pe locul 2

Articol de Alin Ghiciulescu   —  luni, 13 mai 2013

Pandurii a obţinut o victorie care o apropie de cupele europene, în timp ce viitorul Severinului este în liga secundă

Fotbalul a adormit la Severin o dată cu neacordarea licenţei şi şi-a pus ceasul la ora 11:00, în sezonul următor. "Ciudata minune" de pe terenul CFR-ului nu se întîmplă şi împotriva echipelor ce vor să joace fotbal.



Click aici pentru VIDEO!



Oaspeţii, motivaţi de mirajul european, au rezolvat meciul repede. Paul Anton (33), a deschis scorul cu un şut în vinclu de la 25 de metri, apoi tot el a fructificat penalty-ul obţinut de Nicoară (36). Ibeh (49) a făcut 3-0, dintr-o pasă perfectă a lui Nistor şi gorjenii şi-au plătit în avans biletele pentru Europa.



Lui Costea nu-i place aerul rece al dimineţii, el vrea să revină în fotbalul mare, aşa că a marcat golul de onoare (62). Puţin pentru ca lui Pustai să-i strice calculele matematice pentru calificarea în Europa.





"Am pierdut după un joc foarte frumos cu CFR, dar încă mai aşteptăm decizia Federaţiei în privinţa licenţei. Sper să ne mulţumim fanii pentru că şefii nu ne-au ajutat deloc"

Dorel Stoica, mijlocaş Severin



"Sînt fericit că am marcat şi că am rămas cu şanse mari la cupele europene. Mă bucur că am venit la Pandurii şi că am şansa să evoluez în cupele europene"

Paul Anton, mijlocaş Pandurii





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.