După nouă etape disputate în Turul Italiei, înainte de luptele din munţi, favoriţii pentru tricoul roz au o zi de pauză, prilej pentru o analiză succintă a evoluţiei de pînă acum. Fiecare detaliu este cîntărit cu atenţie şi fiecare kilometru este analizat de directorii sportivi. GSP îţi oferă 5 mini-ştiri despre forma celor care se înfruntă pentru Turul Italiei.
1. VINCENZO NIBALI "Rechinul" începe a doua săptămînă de cursă din postura de urmărit principal, aflîndu-se pe primul loc în clasamentul general, la 29 de secunde distanţă de australianul Cadel Evans. Rapid pe coborîre şi impecabil la contratimpul individual dintre Gabicce Mare şi Saltara, Nibali s-a asigurat că îl menţine în tensiune continuă pe Bradley Wiggins, iar încrederea cavalerului din Regat s-a metamorfozat rapid în frică şi degringoladă. "Turul Italiei e lung şi toată lumea poate avea o zi proastă. A suferit în Pescara, dar în contratimp a arătat bine şi încă e acolo", a replicat cu generozitate rutierul de la Astana. Nibali va folosi ziua de odihnă pentru a cerceta etapa ce conţine căţărarea Altopiano del Montasio, de 10.4 kilometri, de la finalul celor 167 de kilometri, căţărare pe care s-a aflat linia frontului în Primul Război Mondial. Rămîne de văzut cum se va comporta Astana în faţa copleşitoarei misiuni de a-l proteja timp de două săptămîni pe Vincenzo Nibali.
2. CADEL EVANS A început Turul Italiei cu capul ascuns în carapace, în acea penumbră odihnitoare pentru un om care ştie ce poate şi că nu are nimic de demonstrat. Cadel Evans nu a vrut, iniţial, să parcurgă a 96-a ediţie din Turul Italiei, dar cu 6 săptămîni înainte de startul din Napoli şi-a anunţat participarea. Lipsit oarecum de formă competiţională, rutierul de la BMC şi-a ticsit echipa cu rouleurs, toţi avînd rolul principal de a-l duce în siguranţă în săptămîna a doua din Giro. Calculul s-a dovedit înţelept, mai ales că nimeni din plutonul prezent pe linia de start din Napoli nu poate să stea pe o bicicletă mai bine decît australianul. Experienţa şi instinctul s-au tradus în apariţia lui Cadel în toate acţiunile importante, într-un contratimp ce l-a elevat pînă pe poziţia a doua în clasamentul general, dar şi într-o cedare strategică a responsabilităţii tricoului roz. "Sînt foarte mulţumit de forma în care mă aflu, dar cred că va fi un Giro foarte lung şi dur. Oricum, vreau să mă descurc bine", a explicat cîştigătorul Turului Franţei 2011. Cadel este un rutier foarte periculos pentru toţi ceilalţi favoriţi, fiindcă este singurul care nu are nevoie de o trenă susţinută pe munte. ;)
3. BRADLEY WIGGINS În niciun scenariu dinaintea startului Turului Italiei, Bradley Wiggins nu trebuia să se afle la un minut şi 16 secunde de tricoul roz în acest moment al cursei. Urmărit permanent de nori gri, ca-n episod nefericit din Familia Adams, şi de căzăturile din ce în ce mai frecvente, Sir Bradley s-a regăsit în poziţia deloc necavalerească a cîştigătorului de Tur al Franţei care nu ştie "să se ţină" de un grup de 40 de rutieri pe coborîre. Frica dobîndită în etapele de linie s-a transformat şi în ghinion la contratimpul individual, acolo unde Sir Bradley a "spart" exact cînd ritmul probei începuse să se facă simţit şi a încheiat ziua cu un ecart mai mult decît nesatisfăcător faţă de un Nibali în formă. Probleme nu s-au oprit în acel punct, fiindcă Wiggins a avut de rezolvat şi o oarecare frondă în sînul echipei Sky, acolo unde Rigoberto Uran şi Sergio Henao îl imită pe Chris Froome, în Turul Franţei 2012, şi încearcă să îl dezbrace de rolul de lider. Constant în dialogul cu presa, indiferent dacă pentru a o intimida sau a răspunde politicos, britanicul s-a închis în castelul său de smarald de această dată şi a ales să nu scoată un cuvînt. Cu încrederea zdruncinată bine, fără abilităţi înnăscute pe căţărare, Wiggins are două opţiuni: fie merge all in şi pune mîna în extremis pe tricoul roz, fie arde ca un meteor sub propria greutate.
4. RYDER HESJEDAL Campion en-titre, canadianul de la Garmin-Sharp a mers haotic în prima săptămînă şi a plătit preţul în ultima etapă, cea care s-a terminat în sclipitoarea Florenţa. Hesjedal a ars din combustibil devreme, a atacat încă din etapa a treia, s-a zbătut să îl piardă pe Cadel Evans, dar şi-a văzut toate acţiunile anulate de abordarea inteligentă a australianului. Prima sincopă serioasă a venit în contratimpul individual, atunci cînd Hesjedal a venit pe locul 18, la cel puţin două minute de Wiggins sau Nibali. A urmat o etapă de încheiere în care "doar am avut un moment slab, deşi per total a fost o zi bună". Canadianul în vîrstă de 32 de ani s-a trezit desprins pe ultimele două căţărări, iar cronomentrul final l-a plasat la peste un minut în spatele grupului favoriţilor. Momentul slab l-a costat locul în top 10, dar, mai important, l-a costat prima poziţie la finalul celor 3 săptămîni.
5. ROBERT GESINK Sînt deja destul de mulţi ani în care toată lumea l-a aşteptat pe olandezul de la Blanco să înflorească într-un Mare Tur. De trei ori în top 10 în Turul Spaniei şi loc 5 în Turul Franţei, Robert Gesink îşi pune excelent în mişcare rotiţele în luna mai. Cîştigător în Turul Californiei 2012, competiţie ce a început în noaptea dinspre duminică şi luni, Robert Gesink a făcut un contratimp individual bun, luat după standarde personale, şi se află la un minut şi 15 secunde distanţă de Nibali. În condiţiile în care singura probă individuală rămasă în Giro este contratimpul în ascensiune din etapa a 18-a, 20.6km între Mori şi Polsa, Gesink are toate cărţile în mînecă. Rămîne de văzut cum şi le va juca.
BONUS: Am menţionat deja posibila revoltă a celor doi căţărători de la Sky, Rigoberto Uran şi Sergio Henao. În cazul în care steaua lui Wiggins apune devreme, pe primele căţărări înfruntate de pluton, e foarte probabil ca Uran şi Henao să-şi asume cursa pe cont propriu. Scenariul atacului venit din partea columbienilor a fost anticipat chiar de directorul sportiv al celor de la Astana, creierul din spatele lui Nibali, Giuseppe Martinelli. Vorbind despre etapa a noua, atunci cînd Wiggins a pierdut contactul pe coborîre, Martinelli a explicat: "Mă bucur că Wiggins e OK, dacă vreţi să ştiţi adevărul. Dacă era prea în spate şi pierdea prea mult timp, Sky putea să mizeze pe Henao sau Uran şi nu am fi avut linişte în munţi. Aşa, cu Wiggins lider, e mai multă predictibilitate".
Clasamentul general Turul Italiei:
1 Vincenzo Nibali (Ita) Astana 34:19:31
2 Cadel Evans (Aus) BMC 0:00:29
3 Robert Gesink (Old) Blanco 0:01:15
4 Bradley Wiggins (MBr) Sky 0:01:16
5 Michele Scarponi (Ita) Lampre-Merida 0:01:24
6 Sergio Luis Henao Montoya (Col) Sky 0:02:11
7 Mauro Santambrogio (Ita) Vini Fantini-Selle Italia 0:02:43
8 Przemyslaw Niemiec (Pol) Lampre-Merida 0:02:44
9 Rigoberto Uran Uran (Col) Sky 0:02:49
10 Tanel Kangert (Est) Astana 0:03:02
11 Ryder Hesjedal (Can) Garmin-Sharp 0:03:11
12 Wilco Kelderman (Old) Blanco 0:03:26
13 Benat Intxausti Elorriaga (Spa) Movistar 0:03:36
14 Samuel Sanchez Gonzalez (Spa) Euskaltel-Euskadi 0:03:43
15 Domenico Pozzovivo (Ita) Ag2R 0:04:05
Sporturi • Ciclism • TURUL ITALIEI 2013
5 indicii despre forma favoriţilor din Turul Italiei » Începe săptămîna munţilor
Sir Bradley Wiggins și Vincenzo Nibali, foto: skysports.co.uk
Articol de Mitică Docan — luni, 13 mai 2013
{{text}}