Liga 1

Refuză vacanţa de dragul ghetei » Rusescu joacă pînă la final pentru a fi sigur că va deveni golgeter. Popa rămîne şi el

Articol de Andrei Crăiţoiu, Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

După ce Steaua şi-a asigurat titlul 24 şi a învins-o şi pe rivala Dinamo, Laurenţiu Reghecampf a decis să odihnească o parte din jucătorii care au dus greul în acest sezon.


Astfel, după derby-ul de vineri, Reghe i-a anunţat pe Tătăruşanu, Latovlevici, Szukala, Tănase, Chipciu, Chiricheş, Bourceanu, Pintilii, Rusescu şi Popa că au liber pînă la reunirea lotului programată pe 14 iunie, urmînd să fie totuşi prezenţi la meciul cu Braşov, cînd roş-albaştrii vor sărbători alături de fani cucerirea titlului.

Însă nu toţi jucătorii au fost de acord cu decizia antrenorului. Raul Rusescu şi Adi Popa l-au rugat şi au reuşit să-l convingă pe Reghe să-i păstreze în lot pînă la final! Rusescu nu se mulţumeşte cu cele 20 de goluri pe care le-a reuşit în Liga 1 şi vrea să mai puncteze. În primul rînd pentru că se teme ca nu cumva Bokila de la Petrolul sau Alexe de la Dinamo să-l depăşească în ierarhie! În plus, Raul şi-a fixat un obiectiv personal, să încheie anul cu 24 de goluri în dreptul său. Adi Popa a avut alte motive. Mijlocaşul dreapta i-a transmis antrenorului că nu se simte deloc obosit şi că doreşte să-şi păstreze forma fizică cît mai mult pentru a-i fi mai uşor în perioada de pregătire!

"Am fost de acord cu cerinţele lor, ceilalţi au plecat deja în vacanţă. Valoarea noastră e bună şi în acest moment, eu nu fac diferenţe între jucători, pentru mine toţi au acelaşi statut. Vom trata partidele rămase cu seriozitate, aşa cum am arătat şi la Bistriţa", a spus Reghecampf la Digi1.


"Din iulie şi pînă la finalul anului vom avea de jucat peste 40 de meciuri. E normal să menajăm unii jucători. Să se odihnească bine pentru că ne aşteaptă un an foarte solicitant"
Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua


17 zile de vacanţă au pierdut cei doi pentru a rămîne în lot pînă la finalul sezonului

10 ani au trecut de cînd Steaua a oferit ultimul golgeter la Ligii 1. S-a întîmplat în sezonul 2002-2003, cînd Claudiu Răducanu a marcat 21 de goluri


Ce meciuri mai au de jucat cei trei pretendenţi la trofeul de golgeter
Rusescu (20 goluri)
Viitorul (a)
Severin (d)
Braşov (a)

Bokila (14 goluri)
Astra (a)
U Cluj (d)
Gaz Metan (a)

Alexe (14 goluri)
Vaslui (d)
Viitorul (a)
Oţelul (d)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.