Tenis

Victorii pentru istorie » Turneul de la Madrid a marcat repere în cariera Serenei şi a lui Rafa

Articol de Luminiţa Paul  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cu succesul de la Madrid, Williams a ajuns la 50, în timp ce Nadal a intrat în Top 10 all time al turneelor cîştigate


Dacă îşi va menţine nivelul ultimilor ani, Serena Williams îşi poate urca numărul triumfurilor WTA astfel încît să le depăşească pe Monica Seles (53) şi Lindsay Davenport (55), aflate chiar deasupra ei în ierarhia tuturor timpurilor. Duminică, la Madrid, americanca în vîrstă de 31 de ani a pus mîinile frumos manichiurate pe al 50-lea trofeu al ei, după 6-1, 6-4 cu Maria Şarapova. Reper rotund, glorios, de invidiat al unei cariere din care nu au lipsit salturile sau perioadele largi de absenţă. Îi va fi însă greu, mai degrabă imposibil, Serenei să atace podiumul all time, acolo unde Martina Navratilova, Chris Evert şi Steffi Graf au ajuns la cantităţi de victorii greu de închipuit, peste 100, chiar 150. Şi asta în condiţiile în care numărul turneelor era sensibil mai mic decît cel din zilele noastre.

La masculin, cu a 55-a izbîndă a carierei, 6-2, 6-4 cu Stanislas Wawrinka în ultimul act, Rafa Nadal a reuşit să urce între primii 10 ai tuturor timpurilor, chiar pe ultima treaptă. Cu alte două succese, îl va egala pe Ilie Năstase, ocupantul poziţiei a 9-a. Dintre jucătorii activi, doar el şi Roger Federer, al patrulea, cu 76 de titluri, se află în Top Ten. Primele două locuri par, ca şi la feminin, greu de atins. Jimmy Connors a adunat 109 victorii, iar Ivan Lendl 94, numere impresionante, mai ales în contextul anilor în care au fost obţinute.


239 de finale de simplu a disputat în carieră Martina Navratilova, cele mai multe din istorie pentru vreun jucător sau jucătoare. Serena are 66 în total


CELE MAI MULTE TITLURI
Masculin
1. Jimmy Connors 109
2. Ivan Lendl 94
3. John McEnroe 77
4. Roger Federer 76
5-6. Bjorn Borg 64
Pete Sampras 64
8. Andre Agassi 60
9. Ilie Năstase 57
10. Rafael Nadal 55

Feminin
1. Martina Navratilova 167
2. Chris Evert 157
3. Steffi Graf 107
4. Lindsay Davenport 55
5. Monica Seles 53
6. Serena Williams 50
7. Venus Williams 44
8-9. Martina Hingis 43
Justine Henin 43
10. Evonne Goolagong 42

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.