Liga 1

Acuzat de ”spionaj”! » Mister este văzut de către Negoiţă ca omul care spune în exterior secrete din club

Articol de Mihai Baltag  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Conducătorii au făcut planul pentru restructurarea clubului şi îndepărtarea lui Cornel Dinu, cel mai vechi om de la Dinamo! Şicanele vor continua, iar în vară s-ar putea concretiza ”schimbarea”


Simbol al lui Dinamo, Cornel Dinu, 65 de ani, administrator delegat al clubului, a căzut în dizgraţia acţionarului Ionuţ Negoiţă! Ultimele contre dintre cei doi vor atrage după sine îndepărtarea lui Cornel Dinu din staff-ul administrativ al clubului. Care se vor concretiza, cel mai probabil, la vară, după încheierea sezonului. Şicanele vor continua, pentru ca "Procuroru'" să renunţe după 47 de ani în care a fost, cu scurte pauze, în slujba grupării dinamoviste. Mai ales că Dinu este văzut ca un spion în interiorul clubului, considerîndu-se că oferă informaţii de la echipă!

Se vorbeşte de sabotaj
Primele semnale, clare, ale conflictului au venit chiar înainte de derby, după un material apărut în Gazeta Sporturilor în care se preciza că jucătorii sînt nemulţumiţi de faptul că au fost certaţi de către Ionuţ Negoiţă, în a doua zi de Paşti, că nu evoluează pe măsura investiţiilor făcute la Dinamo şi riscă să nu-şi mai primească salariile. Acţionarul a declarat, cu trimitere clară spre Mister: "Nu-i înţeleg pe unii care sînt plătiţi de club şi fac unele chestii, sabotează Dinamo pur şi simplu. Totdeauna au existat mai multe tabere aici, dădea în presă informaţii exagerate sau false. Vor exista restructurări. La Steaua sînt salarii neplătite de trei luni, dar nu se comentează ca aici". Apoi, Negoiţă s-a luat de Dinu că nu l-a protejat pe Strătilă: "Vrea să se transfere la Steaua, asta pricep din declaraţiile sale. Atacă încontinuu jucătorii".

Mister acid
Mister s-a apărat în Gazeta de ieri: "Sper să fi fost doar o rătăcire sau un şarpe care i-a suflat la ureche, sau să fie o răutate preconcepută împotriva unor oameni ce vor binele lui Dinamo. Şi nu poţi ţipa la jucători înainte de Ceahlăul că nu vor mai vedea nici un ban, apoi să spui că ai 30 de fotbalişti care vor veni la vară".


2.500 de euro este salariul lunar al lui Dinu la Dinamo. În 2007, avea 10.000 de euro pe lună, apoi, o dată cu criza, a ajuns la 5.000 de euro pe lună, contractul diminuîndu-se la cuantumul actual la finele lui 2012

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.