Proaspăt campion cu PSG, David Beckham, 38 de ani, s-a decis: îşi pune ghetele în cui la finele acestei stagiuni!
"Simt că acum este momentul potrivit să mă retrag, atunci cînd sînt la cel mai înalt nivel. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor mei, antrenorilor mari de la care am avut plăcerea să învăţ. Şi vreau să le mulţumesc fanilor, care m-au susţinut mereu şi mi-au dat putere", a afirmat jucătorul britanic.
Un icon atît în fotbal, cît şi în afara terenului, Becks a atras ca un magnet. A fost campion în 4 ţări diferite. A avut suişuri şi coborîşuri, momente fericite, în care fost pe culmile gloriei, la echipele de club sau la "naţională", dar şi momente nefaste, precum cartonaşul roşu de la Campionatul Mondial din 1998, cu Argentina, cînd a fost acuzat că din cauza lui Anglia a plecat acasă. A cîştigat zeci de milioane de euro din reclame, iar fiecare prezenţă a sa în vreo locaţie anume, fie că a fost vorba de fotbal, de sport, de modă sau de acte de caritate, a născut un interes fantastic.
A fost o primăvară marcată de multe retrageri. Cea mai intens mediatizată a fost a lui Sir Alex Ferguson, însă fostul antrenor al lui Manchester United n-a fost singurului. Pe această listă a celor care au pus punct carierei mai sînt
Jamie Carragher, Phil Neville, Michael Owen, Paul Scholes, Mark van Bommel şi Cristoph Metzelder.
115 meciuri la "naţională" a bifat Becks, un record pentru prima reprezentativă britanică, şi-a marcat 17 goluri. În 58 de partide a fost căpitanul echipei
Palmaresul lui David:
- Champions League, Cupa Intercontinentală, 6 Premier League, 2 Cupa Angliei, toate cu Manchester United
- La Liga şi Supercupa Spaniei cu Real Madrid
- 2 MLS Cup cu Los Angeles Galaxy
- Ligue 1 cu PSG.
Unde a jucat Beckham:
- Man United - 85 de goluri în 394 de meciuri
- Real Madrid - 20 de goluri în 115 meciuri
- Los Angeles Galaxy - 20 de goluri în 118 meciuri
- Milan - 2 goluri în 33 de meciuri
- PSG - 0 goluri în 11 meciuri.
{{text}}