Campionate

Rasism ascuns sub preş: "Balotelli e fluierat din cauza comportamentului, nu a culorii"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 17 mai 2013

Fostul tehnician al echipei AS Roma, Zdenek Zeman, crede că Mario Balotelli, atacantul lui AC Milan, este fluierat pe stadioane din cauza comportamentului său, nu a culorii pielii, informează AFP.


"Publicul nu îl fluieră mereu pe Balotelli pentru că are pielea de altă culoare. Comportamentul său este cel care provoacă reacţii. Dacă îl fluieră pe Francesco Totti pe stadioane şi îl insultă, este acelaşi lucru", a spus Zeman la postul de radio RTL 102.5. "Din nefericire, unii vizează şi culoarea pielii. Însă alţi jucători de culoare de la Milan nu sînt trataţi la fel. Cei care se comportă frumos nu păţesc nimic", a adăugat Zeman.

Duminică, în campionatul Italiei, arbitrul a întrerupt meciul AC Milan - AS Roma timp de 97 de secunde, pentru ca scandările rasiste venite din sectorul rezervat fanilor oaspeţilor să înceteze. Clubul AS Roma a fost amendat cu 50.000 de euro. Suporterii romani au scandat sloganuri cu caracter rasist la adresa a trei jucători de la AC Milan, Mario Balotelli, Kevin-Prince Boateng şi Sulley Muntari.

Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.