Consecinţele deciziei instanţei: giuleştenii nu au argumente în plus pentru TAS, unde sperau să obţină licenţa pentru Liga 1, iar planul devine nul o dată cu trimiterea echipei în eşalonul secund.
Armata de avocaţi cu care Copos anunţa că va merge la TAS a fost dezarmată ieri de Tribunalul Bucureşti. Instanţa a refuzat să aprobe în regim de urgenţă planul de reorganizare a clubului. Rapid ar fi avut nevoie de o decizie favorabilă ca s-o prezinte Tribunalului de la Lausanne, după ce absenţa acestui element a privat-o de obţinerea licenţei la comisia din România.
I-a încurcat Corvinul
Judecătorul a amînat pentru 13 septembrie luarea unei decizii privind planul întocmit de aministratorul Ion Taban, cu trei luni şi jumătate mai tîrziu decît data limită pînă la care TAS îi mai putea ajuta pe vişinii! Motivul: numeroasele contestaţii pe care le-a provocat.
Printre cei care au atacat în justiţie prevederile din documentul cu care Rapid spera să se salveze de la faliment se numără clubul Corvinul Hunedoara, posesor al unei creanţe ca urmare a transferului lui Lobonţ, plus mulţi fotbalişti, cărora li s-au redus cu 90 la sută restanţele salariale pe care le aveau de recuperat.
Cît de importantă a fost amînarea de la tribunal? Prima consecinţă a ei este că giuleştenii se pot duce la TAS, dar fără să mai deţină nici un argument în plus faţă de cele pe care Comisia de Licenţiere a FRF le-a considerat insuficiente, deci şansele ca în Elveţia să se decidă reincluderea Rapidului în Liga 1 sînt aproape nule.
Planul devine un fals!
A doua urmare a hotărîrii de ieri a instanţei: în septembrie, cînd va fi examinat planul de reorganizare la tribunal, Rapid va fi fost deja retrogradat în Liga a 2-a, din cauza lipsei licenţei. E o situaţie în care planul nu are cum să mai fie aprobat, deoarece judecătorul va avea pe masă un act neconform cu realitatea.
El conţine pronosticuri privind modul cum societatea urma să fie repusă pe picioare în cei trei ani cît dura insolvenţa, inclusiv metodele principale de finanţare, veniturile din drepturi TV şi cele din bilete şi abonamente. Or, în divizia secundă, drepturile TV nu mai contează şi nici biletele nu mai pot produce încasări importante.
Respingerea planului de reorganizare de către judecător înseamnă falimentul, dispariţia Rapidului. Clubul s-ar putea reînfiinţa după aceea, pe o altă societate decît cea dispărută, şi poate fi reînscris în ultima ligă, a cincea!
Şansa ar fi să-i ajute Federaţia
Rapid ar putea să evite chiar şi în cazul falimentului calvarul Ligii a 5-a, dacă va avea parte de clemenţa FRF, după modelul Craiovei. Federaţia i-a invitat pe olteni în Liga a 2-a în vara trecută, "fiindcă e vorba despre un oraş mare, cu tradiţie în fotbal". Ştiinţa nu s-a înscris atunci deoarece nu a avut nici bani, nici jucători ca să încropească o echipă.
34 de milioane de euro însumau datoriile Rapidului. Planul de reorganizare le reducea la mai puţin de 5 milioane de euro
3 titluri de campioană a cîştigat Rapid în istoria ei începută în 1923. Pe lîngă acestea, giuleştenii au mai cucerit 13 Cupe ale României şi 4 Supercupe interne
"Le voi da acţiunile suporterilor, să dea ei bani pentru Rapid de acum înainte! Eu am cheltuit destul, am consumat 40 de milioane de euro cu clubul! Trăim într-un stat de circ, nu într-un stat de drept" (George Copos, patron Rapid)
{{text}}