International   •   Campionate   •   AC MILAN

Un simbol al lui AC Milan se pregăteşte de despărţire. Cine îl vrea din Premier League

Articol de Eduard Apostol   —  sâmbătă, 18 mai 2013

Căpitanului lui AC Milan, Massimo Ambrosini, 36 de ani la finele lunii, îi expiră contractul cu gruparea lombardă peste cîteva zile, iar agentul său, Moreno Roggi, spune că mijlocaşul nu duce lipsă de oferte.



"Dar, ca în fiecare an, primul lucru pe care-l va face Massimo la finalul sezonului va fi să discute cu preşedintele Galliani. Dacă nu se va ajunge la un acord, mai sînt alte oportunităţi foarte bune", a comentat impresarul pentru calciomercato.it.

"Ciocănarii", favoriţi să-l aibă

Prima pe listă ar fi West Ham United, locul 10 în Premier League. "Da, este adevărat că West Ham se interesează de Ambrosini. Dar mai sînt şi alte variante din Anglia, din Germania sau din America. Nu e ceva concret, momentan". a mai zis Roggi. Ambrosini este un simbol pentru Milan, după 19 sezoane jucate în Serie A. Are 29 de reuşite în 341 de meciuri jucate pentru "diavoli". La echipa naţională a Italiei a evoluat în 35 de rînduri, în perioada 1999-2008, fiind vicecampion european în 2000.



Palmaresul lui Ambrosini la Milan

- 2 Champions League

- 2 Supercupe ale Europei

- 1 Mondial al cluburilor

- 4 Serie A

- 1 Cupa Italiei

- 2 Supercupe ale Italiei



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.