Dan Petrescu are de ce să fie supărat pe elevii săi, care au fost învinşi astăzi pe terenul ultimei clasate din prima ligă rusă. Alania era deja retrogradată înainte de startul partidei, dar asta nu a împiedicat-o să îi încurce planurile lui Dinamo.
Priskin a marcat unicul gol al partidei în minutul 71, profitînd de erorile din apărarea dinamoviştilor. Spiritele au degenerat însă pe final de meci, cînd arbitrul partidei a fost nevoit să acorde nu mai puţin de 4 cartonaşe roşii.
Totul a pornit de la o intrare dură a lui Kokorin, care mai apoi şi-a pălmuit un adversar. Jucătorii celor două echipe au reacţionat imediat, Kokorin a fost lovit şi scuipat, iar Dzsudzsak s-a ales cu nasul spart. Ambii au fost însă eliminaţi, plus Neco şi Chanturia de la gazde. Partida a fost prelungită nouă minute, dar Dinamo n-a putut egala nici cînd s-a jucat 9 contra 9.
Echipa lui Dan Petrescu ar putea ajunge pe 7 la finalul etapei, dacă Rubin Kazan cîştigă la Krîlia, echipă care se luptă pentru evitarea barajului.
Dinamo e obligată să cîştige în ultima etapă, dar stă la mîna rezultatelor pentru a prinde un loc de Europa League.
Clasamentul
1. ŢSKA Moscova 29m 64p
2. Zenit 28m 58p
3. Anji 28m 50p
4. Spartak 29m 48p
5. Kuban 29m 48p
6. Dinamo 29m 47p
7. Rubin 28m 47p
Meciurile echipelor ruseşti care se luptă pentru Europa Legue:
Etapa 29
Krîlia - Rubin Kazan
Anji - Lokomotiv Moscova
Etapa 30
Spartak Moscova - Alania
Kuban Krasnodar - Anji
Rubin Kazan - Krasnodar
Dinamo Moscova - Volga
International • Stranieri • DINAMO MOSCOVA
VIDEO SuperDan trăieşte periculos » Bătaie şi 4 eliminaţi la înfrîngerea care depărtează Dinamo Moscova de Europa, 0-1 cu Alania
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 19 mai 2013
Dinamo Moscova a pierdut astăzi primul meci în campionat după 14 partide consecutive fără înfrîngere, 0-1 cu Alania Vladikavkaz.
{{text}}