Cu şapte minute înainte de finalul meciului, jucătorii celor două echipe s-au luat la bătaie, 4 dintre ei fiind eliminaţi (instigatorul Kokorin şi victima Dzsudzsak, de la moscoviţi).
Din 4 noiembrie, de 6 luni, de la 0-2 în deplasare cu FC Krasnodar, nu mai pierduse Dan Petrescu în prima ligă rusă. Şi tocmai ieri, cînd avea mai mare nevoie de puncte - o victorie în faţa Alaniei, ultimul loc şi retrogradată de cîteva etape, ar fi proiectat-o pe Dinamo Moscova pe poziţia a 4-a, asigurînd-i aproape calificarea în Europa League -, a fost învins şi a rămas pe 6, în afara zonei EL. Într-un meci pe care echipa sa l-a controlat, dar a ratat o mulţime de ocazii.
Numai în prima repriză, jucătorii lui Petrescu au fost de trei ori singuri cu portarul advers (Kuranyi, în două rînduri, şi Jantscher), fără nici un rezultat. În ultimul sfert de oră, acelaşi Kuranyi a mai avut o şansă uriaşă irosită.
Kokorin, palmă dată, pumn primit
După ce Alania a înscris, Kokorin a cedat psihic. A sărit cu ambele picioare asupra lui Neco, pălmuindu-l apoi pe Ceanturia. A provocat o bătaie generală. Ceanturia l-a scuipat şi l-a lovit cu pumnul pe acelaşi Kokorin, în timp ce Dzsudzsak, care a recepţionat un cot în faţă, s-a ales cu buza spartă. Au fost 4 eliminaţi, Kokorin şi Dzsudzsak la oaspeţi, Ceanturia şi Neco la gazde.
9 la 9, cu 9 minute de prelungire, nu s-a mai întîmplat nimic. Iar Petrescu poate rata principalul său obiectiv: cupele europene.
I s-a făcut rău după meci!
Dan Petrescu n-a fost ieri la conferinţă, trimiţîndu-l pe secundul lui Dinamo. Emil Caras a susţinut că antrenorului i s-a făcut rău după meci (puseu de tensiune). "Stresul din timpul partidei l-a afectat pe mister Petrescu", i-a motivat Caras absenţa. Dar preşedintele Alaniei, fostul mare tehnician Valeri Gazaev, l-a criticat vehement: "La pauză, Petrescu a lovit pereţii vestiarului cu piciorul şi a spart uşa. La sfîrşit, a invocat probleme de sănătate, dar înainte a fost suficient de sănătos încît să rupă uşa vestiarului".
Victorie, iar Kuban maximum egal
Pentru a mai spera la Europa League, Petrescu (locul 6, 47p) trebuie să o învingă duminica viitoare pe Volga acasă, în ultima etapă, iar Kuban (locul 5, 48p) să nu cîştige pe teren propriu cu Anji. Dinamo poate ajunge pe 5 şi la remiză, în cazul în care Kuban pierde, pentru că, la egalitate de puncte, e avantajată datorită numărului mai mare de victorii (14-13). Însă nici Rubin (locul 7, 47p) nu trebuie să se impună.
14 meciuri fără înfrîngere a fost seria pozitivă a lui Dan Petrescu la Dinamo Moscova
{{text}}