Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - VIITORUL 2-5

Doru Blatu » Fundaşul a fost schimbat de Reghecampf după numai 40 de minute pe teren

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  luni, 20 mai 2013

Fundaşul adus de Reghecampf de la Chiajna a fost schimbat în minutul 40, după ce a greşit la primele trei goluri.

Folosit pentru a doua oară ca titular în acest sezon de către Reghecampf, Doru Bratu a fost penibil în meciul cu Viitorul. Stoperul a fost depăşit extrem de uşor de Chiţu la prima reuşită a meciului, în minutul 9, şi mijlocaşul Viitorului a tras fără nici o problemă la poartă chiar de lîngă fostul jucător al Chiajnei.

25 de minute mai tîrziu, Bratu a mai comis-o o dată: Vlad Rusu a pătruns în careu, iar fundaşul Stelei a intrat prin alunecare, fără să atingă mingea, şi "centralul" Dima a dictat corect lovitură de la 11 metri. Dică a transformat penalty-ul şi a făcut 2-0.

După ce Nikolici a făcut 2-1, Doru a mai greşit o dată. Fundaşul a fost depăşit din nou cu uşurinţă de Chiţu, acesta a pătruns în centru şi a marcat un eurogol în poarta lui Cojocaru. Reghecampf l-a schimbat imediat după gol, iar Bratu s-a dus direct la vestiare, acesta lovind cu pumnii şi picioarele tot ce i-a apărut în cale, fiind calmat cu greu de oamenii responsabili cu securitatea.


Fanii nu au rămas datori cu o reacţie şi la pauză i-au huiduit pe stelişti şi au scandat "La pariuri aţi jucat, Steaua pe toţi v-a încurcat" sau "Gheorghe Hagi te iubim, dar noi blaturi nu servim". Tot la pauză, galeria de la Peluza Sud a plecat de pe stadion.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.