Spaniolul Javier Velayos (26 de ani, foto) a fost convins de cei din Gruia să semneze din vară un angajament pe 3 sezoane, şi el venind liber de contract. "Feroviarii" vor să-l aducă de la Braşov şi pe Nuno Viveiros (29 de ani), intrat în dizgraţia conducerii după ce a refuzat să-şi prelungească angajamentul şi şi-a cerut drepturile financiare restante. Viveiros a şi fost trimis la formaţia secundă a "stegarilor" ca urmare a grevei de săptămîna trecută.
De cei doi fotbalişti de sub Tîmpa s-a interesat şi Dinamo, însă roş-albii au şanse destul de mici de a-i lua întrucît nu pot concura cu ofertele financiare ale ardelenilor.
9 jucători portughezi sînt în momentul actual în lotul lărgit al CFR-ului
Revin Batin şi Nicoară
Arpad Paszkany a anunţat deja că doi dintre jucătorii împrumutaţi în sezonul trecut vor face parte din lotul cu care CFR va ataca titlul. Atacantul Paul Batin (25 de ani), cedat în ultimii doi ani la Pandurii şi la FC Braşov, va fi păstrat pentru campionatul viitor, la fel ca şi mijlocaşul ofensiv Viorel Nicoară (24 de ani), care a reuşit un retur de excepţie la Tîrgu Jiu. "Batin a crescut enorm şi avem nevoie de el în atac", a explicat patronul clujenilor.
Paulo Sergio revine în Ligă
Fostul antrenor al clujenilor, Paulo Sergio, e la cîţiva paşi de a reveni în Liga Campionilor, fiind ofertat de campioana Ciprului, Apoel Limassol. Tehnicianul a devenit favorit întrucît Pedro Emanuel, primul nume pe lista ciprioţilor, nu are licenţa Pro şi nu poate sta pe bancă în Champions League, scriu ziariştii portughezi. Paulo Sergio a fost demis de conducerea clujeană în luna aprilie, după înfrîngerea cu Pandurii (2-3).
Fotbal • Liga 1 • CFR CLUJ
Duel pentru viitorul campionat » Clujenii se bat cu Dinamo pentru doi fotbalişti
Articol de Radu Bichiş — marți, 21 mai 2013
CFR îşi va spori din nou colonia lusitană pentru a ataca un nou titlu în Liga 1. Reţeta portugheză a fost reactualizată de oficialii campioanei în exerciţiu.Unul e deja acontat
{{text}}