Handbal

S-au făcut de rîs! » Oltchim a fost învinsă de Corona în semifinalele Cupei după loviturile de la 7 metri

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Corona a reuşit marea surpriză, aseară, la Oradea. A trecut de Vîlcea după executarea loviturilor de la 7 metri. Vedeta Katarina Bulatovici a fost singura care a ratat


După ce a ratat Liga Campionilor în acest sezon, Oltchim Rm. Vîlcea nu a reuşit să cîştige nici Cupa României! Aseară, la Oradea, în sferturile de finală, "galacticele" au fost puse la respect de Corona Braşov, echipa pregătită de Mariana Tîrcă.

După ce tehnicienii danezi Jakob Vestergaard şi Mette Klit au plecat de la Vîlcea, echipa a rămas sub conducerea Steluţei Luca. Fosta mare jucătoare a Oltchimului nu a găsit însă soluţii să-şi motiveze jucătoarele, să le ţine conectate pentru ultima competiţie a sezonului. Braşovencele au intrat, în schimb, extrem de montate, s-au bătut pentru fiecare minge, chiar dacă nu s-au gîndit că vor putea produce surpriza. Cu trecerea timpului însă, speranţele au crescut.

Braşovul a condus pe final, a avut chiar şi două goluri diferenţă, dar Oltchim a egalat cînd mai erau douăzeci de secunde de joc, 36-36! S-a trecut la executarea loviturilor de la 7 metri, acolo unde, surprinzător, tot ardelencele au avut nervi mai tari!

Apetrei, Zamfir, Chiper, Brînzan şi Druţu au marcat în poarta apărată alternativ de Ungureanu şi Navarro. Pentru Oltchim, Meiroşu, Brădeanu, Farcău şi Barbosa nu au greşit ţinta, dar vedeta Katarina Bulatovici a fost "ghicită" de portarul Olariu.

Pleacă după un eşec
Katarina Bulatovici, Marija Jovanovici, Silvia Navarro, Oana Manea şi Ramona Farcău au jucat aseară pentru ultima dată în tricoul Oltchimului. Bulatovici s-a transferat chiar la marea rivală, Gyor, în timp ce Jovanovici va juca în Rusia, la Astrahan, iar Manea la Krim Ljubljana. Navarro şi Farcău nu se ştie încă unde vor evolua.

Rezultate "sferturi"
Dunărea Brăila-HC Zalău 27-24
CSM Bucureşti-Jolidon Cluj 35-34
HCM Baia Mare-HCM Roman 31-28
Oltchim Rm. Vîlcea-Corona Braşov 36-36 (4-5 după 7 metri)
Semifinale, azi: CSM Bucureşti-HCM Baia Mare (18:00), Corona-Brăila (20:00).

2006 e anul în care Oltchim a pierdut ultima dată Cupa României. Atunci a cîştigat chiar Rulmentul Braşov

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.