Handbal

Îşi pierd briliantul » Cea mai bună jucătoare de la HCM Baia Mare va semna cu Oltchim

La 18 ani, Eliza Buceschi a debutat în naţionala de senioare, participînd în 2011 şi la Mondialul din Brazilia // Foto: Mediafax

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

HCM Baia Mare a cîştigat miercuri primul trofeu din istoria clubului. Ardelencele au obiectiv cîştigarea titlului în sezonul viitor, dar vor trebui să cedeze la Oltchim pe una dintre cele mai bune jucătoare: Eliza Buceschi.

HCM Baia Mare se anunţă a fi noul pol de putere al handbalului feminin românesc. Problemele financiare de la Oltchim Rm. Vîlcea i-au făcut pe oamenii din Baia Mare să investească la echipă pentru a se bate în sezonul viitor la titlu.

Primele semne de revigorare în Maramureş s-au văzut încă din acest an. Echipa a terminat pentru a doua oară în istorie pe locul 2, dar mai ales a cîştigat Cupa României. HCM a anunţat deja trei transferuri de jucătoare (Gabi Szucs, Luciana Marin şi Mădălina Chirilă), dar investiţiile nu se opresc aici. În plus, jucătoarele de bază ale echipei, Smedescu, Geiger, Pîrvuţ, şi-au prelungit înţelegerile cu HCM.

O pierd pe Buceschi
Marea pierdere a echipei maramureşene va fi însă, fără îndoială, centrul Eliza Buceschi. Jucătoarea de numai 20 de ani, fiica antrenorului principal Costică Buceschi, are contract pînă în 2015 cu Oltchim Rm. Vîlcea. Ea a fost doar împrumutată la Baia Mare în actualul sezon, dar din campionatul următor va îmbrăca tricoul campioanei de la Vîlcea.

"Ştiam că o vom pierde pe Eliza, tocmai de aceea am adus-o pe Gabriella Szucs. Dacă Oltchim nu-şi va respecta însă clauzele contractuale, Buceschi nu va ajunge la Vîlcea!", atenţionează tehncianul de la HCM. Eliza a fost în actualul sezon a doua marcatoare a echipei, după Geiger, cu 104 goluri marcate. În plus, ea a jucat în toate cele 20 de partide din campionat!

Vor în grupele Ligii campionilor
HCM Baia Mare va avea pentru sezonul viitor un buget de aproximativ un milion de euro. Obiectivele echipei sînt clare. "Ne dorim să cîştigăm campionatul, asta pentru că a slăbit Oltchimul, pentru că altfel nu aveam nici o şansă. Aşa însă, mai sînt trei-patru echipe care gîndesc ca şi noi", a declarat Costică Buceschi. Pînă atunci însă, HCM va participa în calificările pentru grupele Ligii Campionilor.

"Pe de-o parte ne-am dori, pe de altă parte nu. Ştim ce înseamnă Liga Campionilor. Îţi trebuie un lot numeric, cu rezerve valoroase. Şi financiar ar trebui făcute eforturi mari", spune Buceschi. Nu se vor da însă la o parte. "Dacă putem, mergem în grupe. Dacă nu, vom juca în Cupa EHF", a subliniat tehnicianul.

Turnee puternice
HCM Baia Mare a confirmat deja participarea, în această vară, la două turnee extrem de puternice: Ladies Cup la Schmelz (Germania) şi un altul la Hodonin (Cehia). La Schmelz, turneu cîştigat în trecut de Oltchim Rm. Vîlcea, Baia Mare va întîlni, între altele, pe Gyor, campioana Europei, Metz, campioana Franţei, Thuringer, campioana Germaniei. În Cehia, printre adversare se vor număra Lada Togliatti, Lokomotiva Zagreb, Iuventa Mihalovce, campioana Slovaciei, Toulon, dar şi BTA Minsk, campioana Belarusului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.