Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

VIDEO MM a pus ochii pe un sud-african » Ce variantă are Steaua dacă pică negocierile cu Bokila

Dino Ndlovu a devenit una dintre ţintele Stelei

Articol de Cătălin Popescu   —  sâmbătă, 25 mai 2013

Presa din Africa de Sud a scris ieri despre interesul Stelei pentru Dino Ndlovu, atacantul de 23 de ani de la Maccabi Haifa.

Roş-albaştrii vor cu orice preţ un atacant pentru sezonul viitor. Cum varianta Bokila nu mai e de actualitate în acest moment, steliştii au început să se intereseze pe piaţa transferurilor de un vîrf valoros.

"Vom aduce un atacant de calitate! Ne trebuie!", a anunţat managerul Mihai Stoica joi, după întîlnirea pe care a avut-o, împreună cu antrenorul Laurenţiu Reghecampf, cu patronul Gigi Becali la penitenciarul Rahova. Ieri, la o zi distanţă, presa din Africa de Sud a anunţat că Steaua a pus ochii pe Dino Ndlovu, atacantul israelienilor de la Maccabi Haifa.

Informaţia a apărut pe site-ul celor de la Soccer Laduma, care au scris că Ndlovu a fost urmărit pe viu de MM Stoica şi că a reuşit să impresioneze.


În acest sezon, vîrful de 23 de ani a marcat de 10 ori în toate competiţiile, însă 4 dintre goluri le-a reuşit într-un singur meci, Maccabi Haifa - Ironi Ramat, 6-0. Ndlovu e internaţional sud-african, avînd în palmares 3 prezenţe în tricoul echipei naţionale.

Au mai vrut unul

Nu e primul fotbalist sud-african pe care a pus ochii Steaua. În 2010, pe cînd pe banca tehnică se afla Victor Piţurcă, roş-albaştrii au vrut să-l ia pe Siphiwe Tshabalala, un mijlocaş ofensiv care impresionase la Campionatul Mondial. Pînă la urmă, temîndu-se că fotbalistul s-ar acomoda greu în Europa, Steaua a renunţat la aducerea sa.

350 de mii de euro e suma la care e cotat Ndlovu de site-ul transfermarkt.de

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:


Cu Braşov de la ora 18:00!

LPF a anunţat că meciul dintre Steaua şi FC Braşov, de marţi, 28 mai, va începe de la ora 18:00, în loc de 20:30. "Am procedat la schimbarea orei de disputare pentru a reuşi să celebrăm împreună cu suporterii noştri în Piaţa Constituţiei. Autobuzul descoperit va merge pe traseul Bd. Basarabiei - Bd. Decebal - Bd. Unirii - Piaţa Constituţiei", a spus MM Stoica. Pentru partida din ultima etapă mai sînt disponibile aproximativ 8.000 de bilete, toate scoase la vînzare la casele de bilete.

"Steaua va fi cea mai puternică"

Mircea Lucescu a declarat la DigiSport că formaţia din Ghencea va fi cea mai puternică echipă din Liga 1 şi în sezonul viitor, chiar dacă Gigi Becali a fost arestat: "Nu văd o altă echipă care să poată concura cu steliştii, vor fi la fel de puternici, era foarte important ca antrenorul să rămînă. Gigi va da în continuare bani, chiar dacă este la închisoare. Sînt convins că acum jucătorii vor fi supermotivaţi!".

Băsescu despre graţiere: "Lasă!"

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a adresat jurnaliştilor, cu cîteva secunde înainte de momentul sosirii la Palatul Cotroceni a secretarului general NATO: "Ce faceţi, măi copii? Cu ce vă ocupaţi azi? Rahova, Jilava, nimic?". El a fost întrebat apoi dacă ia în considerare cererea de graţiere a lui Gigi Becali, însă preşedintele a răspuns "Lasă!" şi a făcut un semn cu mîna, indicînd că nu vrea să răspundă la întrebarea ziariştilor prezenţi la Palatul Cotroceni.

Becali vrea întreruperea pedepsei

Unul dintre avocaţii lui Gigi Becali a depus o cerere la Înalta Curte pentru întreruperea executării pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de maximum 3 luni. Becali şi-a motivat solicitarea prin faptul că este singurul întreţinător al familiei sale, avînd o soţie casnică, 3 copii minori şi o mamă fără venit. În cererea de întrerupere a pedepsei se mai arată că, fiind închis, afacerile sale pot avea de suferit, iar familia ar putea fi prejudiciată. "Pedeapsa mă înalţă, nu mă doboară. Sufăr pentru o nedreptate a judecătorilor. Mă simt nedreptăţit pentru că nu pot face nimic" a fost mesajul finanţatorului Stelei prin intermediul avocaţilor săi.

Tudorel nu crede în Luci

Gigi Becali insistă să-l aducă în această vară la Steaua pe Lucian Sînmărtean, însă fostul căpitan al roş-albaştrilor, Tudorel Stoica, e circumspect în privinţa adaptării acestuia în Bucureşti. "Sînt jucători de echipe de provincie şi jucători de Capitală. El este un jucător capricios, ar putea să facă faţă, dar nu sînt convins. Nici la Vaslui nu joacă meci de meci bine, are o fază azi, una în alt meci", a precizat Stoica la Digi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.