Mircea Rednic a reuşit să o califice pe Standard Liege în Europa League după ce a cîştigat "dubla" decisivă cu Gent cu scorul general de 7-1, însă n-a fost suficient să-i convingă pe şefii clubului că merită să continue în Belgia.
UPDATE / Prima declaraţie a lui Mircea Rednic după demisie: "Am plecat după cinci minute, deoarece am înţeles că nu-mi va prelungi contractul. Sunt foarte dezamăgit pentru că eu voiam să rămân. Este o decizie pe care o văd ca o lipsă de respect după munca pe care am depus-o. Voi susţine mâine o conferinţă de presă"
"Puriul" a fost demis de la Standard Liege, în locul său fiind adus antrenorul echipei naţionale de tineret a Israelului, Guy Luzon. Tehnicianul de 37 de ani s-a apucat de antrenorat încă din 2001, pe cînd avea 25 de ani, imediat după ce cariera de fotbalist i-a fost curmată de o accidentare gravă.
Luzon o va prelua oficial pe Standard după Campionatul European de tineret, ce se dispută în Israel în perioada 5-18 iunie. Acesta a avut mai multe întîlniri cu preşedintele lui Standard, Roland Duchatelet, acesta fiind impresionat de performanţele sale. Guy Luzon a mai antrenat în carieră pe Maccabi Petah-Tikva (2001-2007), Hapoel Tel Aviv (2007), Bnei Yehuda (2008-2010) şi echipa naţională de tineret a Israelului din 2010 pînă în prezent.
"Standard e un club mare. Trebuie să-mi închei mai întîi treaba cît mai bine aici, iar apoi vom vorbi mai multe despre Liege", a spus Luzon.
Mircea Rednic ar putea continua în Belgia, el avînd deja cîteva contacte cu echipe de prima ligă, dar are şi varianta Ligii 1, el fiind dorit de Dinamo, CFR Cluj şi Astra Ploieşti.
{{text}}