Liga 1

Acuzaţii grave la Radio GSP: "Nu e prima dată cînd Hagi se mînjeşte! La Euro '96, el şi Popescu au trîntit meciuri!"

Articol de Gabi Safta  —  marţi, 28 mai 2013

Gică Hagi nu scapă de ecourile scandalului de după meciul cu Steaua, cîştigat de Viitorul Constanţa, scor 5-2. "Regele" e acuzat că ar fi făcut blat la Europeanul din '96, în meciurile cu Spania şi cu Bulgaria. Cel care face acuzaţiile este Miron Cozma, care îl arată cu degetul şi pe alt mare fost internaţional, Gică Popescu.

"Îmi pare rău că Hagi s-a mînjit. Să bată pe Steaua şi pe Dinamo în deplasare e de păcălit  copiii, nu oamenii serioşi. Gică, îţi spun eu, regret că te-ai mînjit. Îmi aduc acum aminte că aşa a făcut şi la Euro în '96. Eram acolo, în Anglia, la Europene. Pot spune răspicat că acolo ai noştri au trîntit meciurile cu Spania şi cu Bulgaria. Pe relaţiile lui Popescu şi Hagi cu Stoicikov.

Am fost invitat  de Federaţie şi pe banii mei l-am luat şi pe Gabi Oprea. Am strigat pentru România, i-am văzut că ei au trîntit meciurile. Eram acolo cand Kiko a urlat la Popescu şi la Hagi că nu mai intră în Spania dacă nu acceptă blatul. Popescu a urlat ca un turbat la Iordănescu: «Schimbă-l, bre, pe nebunul ăsta!» Se referea la Răducioiu care tocmai marcase. Doar doi oameni nu erau blat. Prunea şi Răducioiu. Astea le-am văzut eu, nimeni nu poate spune altceva! Merg la detectorul cu minciuni, dar să vină şi ei!", a spus Cozma la Radio GSP.

De "tirul" lui Cozma nu a scăpat nici fostul selecţioner Anghel Iordănescu: "Acest mare antrenor, cu ghilimelele de rigoare, e de o moralitate proastă. Eu ştiam că pocăiţii ca el nu mint. Dacă avea mulţi bani, cum susţine, de ce a acceptat să vină să lucreze la mine, la Jiul. Vă spun acum, în premieră, eu aveam război cu Sandu şi cu Dragomir pentru că nu mă lăsau să cîştig în fotbal. Am vrut să fac un puci şi să îi dau jos. L-am adus pe Puiu, iar el a acceptat să fie preşedintele FRF în locul lui Sandu. Se întîmpla în 1997, în tur. Cine nu ar fi vrut să fie preşedinte la FRF?!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.