Serghei Bubka, fostul star al atletismului mondial, vrea locul lui Jaques Rogge. Octavian Morariu, preşedintele COSR, candidează pentru un post de membru.
Peste trei luni, România ar putea avea un reprezentant în cel mai important organism mondial al sportului, Comitetul Internaţional Olimpic. "Preşedintele Octavian Morariu şi-a depus dosarul de cîteva luni, iar data sesiunii CIO în care vor fi anunţaţi noii membri va fi anunţată cel tîrziu la sfîrşitul lui iulie", a declarat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR.
Ţiriac şi Nadia nu au reuşit
Ca şi în trecut, CIO păstrează secretul atît asupra numărului de locuri vacante, cît şi a celor care aspiră la acestea. Se ştiu însă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care candidează: să fie preşedinte de federaţie internaţională ori de comitet naţional sau personalitate sportivă. Votul va fi secret, iar majoritatea simplă va decide.
Ultimul român care a avut calitatea de membru CIO a fost Alexandru Şiperco, care a decedat în 1988. De atunci, România a avut două tentative de a recîştiga locul în CIO: prin Ion Ţiriac, în 2000, şi prin Nadia Comăneci, în 2004. Ambele, fără nici un rezultat.
După sesiunea de alegere a noilor membri, forul internaţional olimpic îşi va schimba, pe 10 septembrie, la Buenos Aires, şi preşedintele, belgianul Jagues Rogge, care conduce CIO din 2001, nemaivînd dreptul la un nou mandat. Ieri şi-a oficializat candidatura al şaselea pretendent la tron, ucraineanul Serghei Bubka
"După o lungă reflecţie, am decis să concurez în alegerile pentru funcţia de preşedinte", a declarat legenda săriturii cu prăjina, primul care a trecut peste ştacheta înălţată la 6 m, în 1985, la Paris. "Vreau să adaug că înţeleg clar toate responsabilităţile care vor apăsa asupra mea dacă voi ocupa acest post", a adăugat ucraineanul, în vîrstă de 49 ani.
Însă Bubka, actualul preşedinte al forului olimpic ucrainean şi membru al Comitetului Executiv al CIO, va avea de înfruntat o concurenţă mai dură decît pe stadioane. Chiar dacă este cel mai cunoscut dintre cei şase candidaţi, ucraineanul este totodată şi cel mai tînăr.
Germanul şi singaporezul, favoriţi
Thomas Bach, conducătorul Comitetului olimpic german şi vicepreşedinte al CIO, a fost primul care şi-a anunţat candidatura, pe 9 mai. El a fost urmat apoi de Ng Ser Miang, vicepreşedintele Comitetului Olimpic din Singapore şi, totodată, vicepreşedinte al CIO, portoricanul Richard Carrion, influentul preşedinte al Comisiei de finanţe a CIO, taiwanezul Ching-Kuo Wu, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Box Amator, şi elveţianul Denis Oswald, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Canotaj. Data limită de depunere a candidaturilor este 10 iunie.
100 de locuri de membru CIO sînt ocupate în prezent dintr-un total de 115
{{text}}