Cornel Dinu a declarat că nu este surprins de posibilitatea să fie înlăturat din cadrul clubului, considerînd că a fost ostracizat din momentul în care s-a schimbat conducerea grupării.
Cornel Dinu consideră că va fi foarte greu ca Dinamo să schimbe lotul de jucători în proporţie de 80 la sută, aşa cum a declarat finanţatorul Ionuţ Negoiţă: "Nu prea mă simt bine, am avut un puseu de tensiune. Nu vreau să comentez strategia lor, eu am păreri particulare despre fotbal, nimic nu se poate cîştiga peste noapte. Ar trebui păstrat un filon de echipă, trebuie aduşi fotbalişti pe posturile deficitare, trebuie promovaţi tinerii, e o muncă grea, de competenţă. Problema care se pune este că e foarte greu să reconstruieşti o echipă de la zero.
Să nu uităm că în etapa a noua din retur Dinamo era pe primul loc. La Bistriţa apoi a ieşit scandalul, cînd au spus că aduc 30 de jucători. Nu ai voie să faci aşa ceva, mai ales la noi, un popor emoţional. Şi de aici s-a ales praful. Mai multe nu pot să comentez, nu am fost întrebat, nu am fost solicitat. Cred că eu am fost ostracizat din momentul în care s-a schimbat conducerea. Şi probabil că mai sînt şi istorii mai vechi", a afirmat fostul internaţional.
Întrebat dacă îşi vede viitorul legat de clubul Dinamo, Dinu a spus că nu îşi cunoaşte nici măcar prezentul. "Legat de viitorul meu nu ştiu ce să spun. Sper să fiu sănătos, deşi m-am plictisit de mizeria asta din România. Ce se întîmplă depăşeşte orice imaginaţie. Noii miliardari care dictează totul şi ştiu totul... Eu nu am vorbit absolut deloc cu ei. Am vorbit acum trei luni de zile. Nu mi s-a spus nici măcar te ocupi de aia sau de aia, nimic, nimic. Ei sînt pricepuţi. Eu îl ştiu bine pe Anghelache, din '82, se ocupa de spionaj industrial. În '86 l-au dat afară şi apoi l-a pus şeful tuturor societăţilor de comerţ exterior ale SIE, Dunărea, Crescent, toate alea", a declarat Dinu pentru Mediafax.
{{text}}