Steliştii au luat vacanţă după meciul cu Braşov, dar nu au plecat în vacanţe exotice.
Cu excepţia străinilor, marea majoritate a roş-albaştrilor vor rămîne în ţară. În primul rînd pentru că deşi sînt campionii României, fotbaliştii nu şi-au primit salariile de aproape trei luni.
Din închisoare, Gigi i-a anunţat, prin vocea managerului Mihai Stoica, să stea liniştiţi că pînă pe 14 iunie, cînd e programată reunirea, vor fi cu banii la zi. Vestea nu le-a picat însă bine jucătorilor, care ar fi vrut să intre în vacanţă cu salariile la zi, mai ales că n-au avut nici o primă pentru titlu.
Apoi, un al doilea motiv pentru care steliştii sînt nevoiţi să rămînă în ţară, îl reprezintă evenimentele programate în această perioadă. Ieri, steliştii au mers la botezul lui Lucas, băieţelul lui Paul Pîrvulescu, iar duminică vor merge să fie alături de Latovlevici, care se va însura cu iubita lui, Roxana. Evenimentul e programat în comuna Giroc, o localitate de la marginea Timişoarei.
285 de mii de euro cheltuie Steaua lunar cu salariile jucătorilor şi ale staffului tehnic
{{text}}