România a cîştigat prima manşă a barajului pentru Mondiale. Jocul "tricolorelor" nu a fost însă la cel mai înalt nivel.
România s-a chinuit să învingă în Slovacia, în prima manşă a play-off-ului Campionatului Mondial. A făcut-o pînă la urmă, 23-21, şi are acum şanse foarte mari de a bifa a 21-a ediţie a Mondialelor, în luna decembrie, în Serbia.
Selecţionerul Gheorghe Tadici a întinerit mult echipa, dar greul a căzut tot pe umerii veteranelor: Ungureanu, Brădeanu sau Curea. Paula Ungureanu a făcut un meci senzaţional. În partea a doua, goal-keeperul României a închis poarta, reuşind să menţină România în avantaj, chiar şi cînd slovacele jucau cu două handbaliste mai mult pe teren.
Dintre handbalistele tinere, doar Ţăcălie şi Pintea, parţial Buceschi au jucat cît de cît la un nivel ridicat. În rest, mult trac şi nesiguranţă din partea celorlalte jucătoare.
Returul partidei cu Slovacia se joacă la Oradea, pe 8 iunie.
Franţa poate rata Mondialul
Cea mai mare surpriză a play-off-ului Campionatului Mondial ar putea veni din partea Franţei. Vicecampioana lumii tremură serios pentru calificare, după ce în prima manşă nu a reuşit decît un rezultat de egalitate, 18-18 cu Croaţia.
Oaspetele au condus cu 10-5 la pauză, pentru Franţa, cea mai bună jucătoare fiind fostul inter al Oltchimului, Allison Pineau. Şi Rusia a avut emoţii în Olanda. Conduse cu 16-10 la pauză, rusoaicele au întors în partea a doua şi au cîştigat cu 27-26! Germania, 24-16 cu Ucraina, şi Spania, 27-21 în Macedonia, nu îşi mai fac probleme pentru calificare.
17 intervenţii salutare a avut Paula Ungureanu în cele 60 de minute de joc Foto: Marius Ionescu
{{text}}