Nationala

Mircea Sandu la Radio GSP: "Nu rîdeţi de Trinidad Tobago! Am văzut că unii i-au făcut fantome!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 03 June 2013

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a vorbit la Radio GSP despre meciul pe care naţionala României îl dispută contra celor din Trinidad Tobago şi s-a arătat dezamăgit de felul în care presa tratează subiectul:

“Sînt supărat de cum prezintă o parte a presei meciul amical cu Trinidad Tobago. Astfel de partide reprezintă un excelent prilej pentru a vedea alţi jucători. Au apărut la unele televiziuni pe bandă informaţii că jucăm cu fantome. Este inadmisibil pentru respectul pe care trebuie să-l porţi acelor jucatori. Sînt oameni în carne şi oase, jucători cu abilităţi tehnice deosebite şi cu o pregătire fizică la fel. Ar fi bine să vorbim după meci.

Am încercat să găsim meci cu Anglia, Danemarca şi alţii. Unii chiar au meciuri oficiale în această perioadă, alţii se pregătesc la fel ca noi, cu echipe modeste. În august avem cu Slovacia, echipă bună. Oamenii sper să se obisnuiaşcă să vină la orice meci al naţionalei, nu doar cu echipe importante. Olanda, cu Luxemburg, a avut 60.000 de spectatori. Pentru mine a fost o surpriză placută cînd, la jocul cu Andorra, asteptam 20.000 de oameni, am fost nevoit să formăm o celulă de criză pentru a-i lasa pe toţi să intre în stadion. Că acei oameni au fost în stadion!

Rolul meciului este în primul rand să vedem jucători precum Stoian, Maxim care au evoluat puţin la naţională. Pe Hoban, Matei, mai mult accidentat şi încercat pe un post deficitar şi pe Grozav, care în ultimul timp nu a mai avut un randament pe care l-a aratat anul trecut.”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.