Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Tîrg de fotbalişti » Dinamoviştii negociază prin telefon cu jucătorii. Cei 10 cu care s-a discutat ieri

În România, Ibeh (27 de ani) a mai jucat la UTA și la Oțelul

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 04 iunie 2013

În paralel cu discuţiile despre numirea noului antrenor, ”cîinii” au negociat, direct sau la telefon, cu un alt set de jucători dispuşi sau oferiţi să îmbrace tricoul alb-roşu.

Dinamo negociază en gros în acest mercato. Oficialii grupării discută, faţă în faţă, la sediul clubului de la Rin Grand Hotel, sau la telefon cu foarte mulţi fotbalişti. Dar, pînă în acest moment, roş-albii n-au semnat contracte ferme cu nimeni, ci doar au ajuns la acorduri de principiu cu cîţiva, precum Asanovici şi Hasanovici, ambii de la Severin, şi Boutadjine, de la Pandurii.

Ieri, alţi jucători a fost prezent la negocieri cu oficialii "cîinilor". Lista este prezentată alăturat. "E un du-te-vino la club ca la Gara de Nord! Intră mulţi, sînt veseli la început, dar cînd ies, nu mai sînt atît de entuziaşti", a declarat un reprezentant al grupării.

Cel mai important nume al zilei de ieri este John Ibeh, impresarii acestuia susţinînd că i s-a încheiat înţelegerea cu Pandurii, de aceea se negociază cu bucureştenii. În rest, sînt fotbalişti care au retrogradat cu Chiajna sau au o situaţie incertă la U Cluj.


Muzac e Ţucudean II

Apostol Muzac este un jucător fără grija zilei de mîine. Nepot al lui Teia Sponte, mijlocaşul are părinţi înstăriţi, astfel că joacă fotbal de plăcere. Tocmai pe acest amănunt se bazează şi oficialii "cîinilor", sperînd că închizătorul va accepta salariu de 2.000 de euro pe lună.

În "echipa petardelor"

Două dintre ţintele roş-albilor, Bambara şi Serediuc, au avut un sezon slab la Chiajna, care a şi retrogradat. Fotbalistul din Burkina Faso a fost cel mai slab fundaş stînga din Liga 1, conform parametrilor InStat. În baza aceloraşi cifre, Serediuc a fost cel mai slab mijlocaş dreapta din prima divizie!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.