Box

Prima victorie la Europene » Mihai Nistor va boxa în sferturi cu Magomedrasul Medjidov

Mihai Nistor şi-a măcelărit ieri adversarul // Foto: Mediafax

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Mihai Nistor a cîştigat ieri meciul din turul întîi la întrecerile continentale de la Minsk. În "sferturi", băcăuanul îl va întîlni însă pe campionul mondial, azerul Medjidov.

După ce Alexandru Cuciureanu (60 kg) a pierdut la puncte, scor 1-2, în prima zi a Campionatelor Europene de la Minsk, ieri a venit şi primul succes pentru delegaţia României. Supergreul Mihai Nistor (plus 91 kg) l-a învins prin knock-out tehnic, în repriza a doua, pe moldoveanul Alexei Zavatin. Nistor a avut ghinion însă la tragerea la sorţi, în "sferturi" el urmînd să-l întîlnească pe campionul mondial, azerul Magomedrasul Medjidov.

Nistor vine după un sezon excelent. El a cîştigat luna trecută, cu clubul Astana Arlans, din Kazahstan, Campionatul Mondial al Cluburilor de Box. Băcăuanul l-a învins la World Series Boxing pe italianul Clemente Russo, vicecampionul olimpic de la Londra, dar a pierdut apoi, foarte strîns, cu ucraineanul Oleksandr Usik, campionul olimpic de la Londra.

Tot azi, vor intra în competiţie, la Europenele de la Minsk, ceilalţi patru pugilişti români. Orlando Chirvase (69 kg) îl va întîlni pe bielorusul Kastramin, Ovidiu Berceanu (46kg) va boxa cu englezul Bateson, Răzvan Andreiana (56kg) va încrucişa mănuşile cu ucraineanul Butsenko, iar vedeta Bogdan Juratoni (75 kg) are un meci accesibil cu scoţianul Brown.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.