După 19 ani de carieră, Jason Kidd se retrage din Ligă. Are 40 de ani şi a jucat în ultimul sezon la New York Knicks.
Jason Kidd este un om care a fost mereu constant, spectaculos, în spiritul baschetului american. Valoros, iubit, respectat. La 40 de ani, a venit vremea să se retragă din NBA, după un ultim sezon petrecut la New York Knicks.
Nu a fost nici pe departe cel mai bun sezon din viaţa lui. Kidd, al treilea cel mai vîrstnic jucător din Liga nord-americană profesionistă de baschet, şi-a anunţat plecarea, deşi mai avea doi ani de contract cu clubul new-yorkez.
Pe Kidd l-a amărît cel mai tare ultima lună din carieră. Aproape că nu a înscris în această perioadă. În întîlnirile cu Indiana Pacers din turul al doilea al playoff-ului nu a marcat nici un punct şi a ratat ultimele 18 aruncări din playoff. De altfel, în ultimele două meciuri împotriva celor de la Pacers, Kidd nu a intrat pe teren decît 11 minute.
Campion NBA
"Am jucat pentru foarte mult timp. Este momentul să merg la departe", a declarat Jason Kidd la ESPN. Ieşirea din scenă poate nu e cea mai bună carte de vizită pentru Kidd. Dar restul carierei sale excepţionale merită reamintit.
Pasator, recuperator şi apărător foarte bun, Kidd a cîştigat singurul titlu în 2011 cu Dallas Mavericks, echipă care l-a şi ales la draft, în 1994. Alături de New Jersey Nets a ajuns în finală în 2002 şi 2003, iar formaţia Phoenix Suns a ajuns în playoff în toate cele cinci sezoane în care Kidd a jucat acolo.
"Nu am fost genul de jucător care să se uite mai întîi la scor. Cel mai important era să îmi fac coechipierii să se implice, să mă încadrez în timp şi să mă şi distrez", a adăugat fostul mare jucător.
Jason Kidd este dublu campion olimpic cu echipa naţională a Statelor Unite, la Sydney şi Beijing. Este de asemenea şi cel de-al treilea jucător în topul coşurilor de 3 puncte înscrise, cu 1.988 de reuşite.
Imprevizibilul din afara terenului
Dacă pe teren nu i se puteau reproşa multe, în afara acestuia Jason Kidd era un pic copil-problemă. Chiar anul trecut, la puţină vreme după ce a semnat cu Knicks, el a condus beat şi a intrat cu maşina într-un stîlp telefonic. În 2001, cînd juca la Phoenix, a fost acuzat de violenţă domestică după ce a lovit-o pe soţia sa, Joumana. Cei doi au divorţat în 2007.
Plecarea lui Kidd de la New York Knicks va oferi echipei şansa de a întineri. În sezonul 2012-2013, Knicks au avut cel mai bătrîn lot din istoria NBA.
Renunţînd la ultimii doi ani de contract, Jason Kidd a renunţat şi la salariul de peste 3 milioane de dolari.
Două soţii şi trei copii
Mariajul cu prima nevastă, Joumana, a fost unul agitat. Kidd a fost acuzat de violenţă domestică, pentru ca mai tîrziu să susţină că de fapt femeia suferea de gelozie, paranoia şi îl teroriza cu scandalurile şi cu acuzaţiile false de bătaie. Deşi au urmat terapie de cuplu, ei s-au despărţit în 2007. Ei au împreună trei copii, pe Trey Jason şi pe gemenele Miah şi Jazelle. Pe 10 septembrie 2011, Jason s-a însurat cu fostul fotomodel Porschla Coleman
"Are o minte strălucitoare cînd vine vorba de baschet. Şi-a dat seama şi cum poate depăşi bariera vîrstei. S-a reinventat mereu ca jucător" (Steve Kerr, fost jucător în NBA)
CV - Jason Kidd
- născut pe 23 martie 1973, la San Francisco, California
- 1,93 metri, 95 kilograme
- echipe la care jucat: Dallas Mavericks (1994-1996), Phoenix Suns (1996-2001), New Jersey Nets (2001-2008), Dallas Mavericks (2008-2012), New York Knicks (2012-2013)
- campion NBA în 2011 cu Dallas
- de 10 ori participant la All-Star Game
- de cinci ori în carieră cel mai bun pasator
- dublu campion olimpic, la Sydney (2000) şi Beijing (2008)
17.529 puncte a înscris Jason Kidd în întreaga sa carieră de 19 ani în NBA
12.091 de pase decisive a înregistrat Kidd
2.684 de intercepţii şi-a trecut în cont Jason Kidd în
{{text}}